''Discuţie cu preşedintele Putin. Culoare umanitare la Mariupol şi în alte oraşe asediate trebuie să fie imediate, mai ales cu ocazia Paştelui ortodox'', a scris Charles Michel pe Twitter.
În acest timp, armata rusă s-a declarat pregătită să respecte ''în orice moment'' un armistiţiu în oraşul Mariupol la combinatul siderurgic Azovstal, ultima redută a rezistenţei ucrainene în acest oraş de la Marea Azov.
''Punctul de plecare al acestei pauze umanitare va fi ridicarea de către formaţiunile armate ucrainene a drapelelor albe pe o parte sau toată suprafaţa Azovstalului'', a transmis într-un comunicat Ministerul rus al Apărării, care asigură că civilii evacuaţi vor putea alege dacă să se îndrepte spre teritoriile aflate sub control ucrainean sau cele sub control rus şi că soldaţii care se predau vor fi trataţi cu demnitate, iar răniţii vor fi îngrijiţi.
''Această iniţiativă umanitară din partea Federaţiei Ruse este valabilă 24 de ore din 24'', se mai arată în comunicatul prin care Rusia le cere de fapt soldaţilor ucraineni care s-au repliat în interiorul acestui mare combinat să se predea.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a cerut joi ministrului apărării Serghei Şoigu, într-o discuţie regizată cu acesta şi transmisă la televiziunea rusă, să nu ia cu asalt combinatul Azovstal pentru a nu provoca şi mai multe victime în luptele din labirintul de tuneluri şi instalaţii ale acestuia, dar să menţină în schimb blocada asupra oţelăriei pentru a sili combatanţii ucraineni de acolo să se predea.
Kievul a cerut un culoar umanitar pentru evacuarea celor circa o mie de civili refugiaţi în interiorul combinatului şi a celor 400-500 de soldaţi ucraineni care sunt acolo răniţi, refuzând însă predarea soldaţilor care încă luptă, unii dintre ei aparţinând batalionului de extremă dreaptă Azov.