Consiliul UE a sancţionat compania de telecomunicaţii Ariantel, acuzată că a contribuit la crearea de către Administraţia din Iran a "arhitecturii de supraveghere a comunicaţiilor", în scopul reprimării disidenţilor şi a vocilor critice.
Printre persoanele sancţionate se numără parlamentari iranieni şi membri ai Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice.
"Măsurile restrictive vizează în prezent 211 persoane şi 35 de entităţi. Acestea constau în blocarea activelor, în impunerea de interdicţii de călătorie în Uniunea Europeană şi în oprirea finanţărilor şi a oferirii de resurse economice", anunţă Consiliul UE, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.
"Uniunea Europeană şi statele membre îndeamnă autorităţile iraniene să înceteze orice formă de violenţă împotriva protestelor paşnice, să oprească recurgerea la detenţii arbitrare ca mijloace de reducere la tăcere a vocilor critice şi să elibereze persoanele deţinute pe nedrept. Uniunea Europeană cere Iranului să oprească practica impunerii sau aplicării condamnărilor la moarte împotriva protestatarilor, să anuleze sentinţele de condamnare la moarte pronunţate şi să le ofere proceduri echitabile tuturor deţinuţilor", subliniază Consiliul UE.
(sursa: Mediafax)