Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie UE a găsit un posibil nou furnizor de gaze naturale. Care sunt dificultățile

UE a găsit un posibil nou furnizor de gaze naturale. Care sunt dificultățile

de Redacția Jurnalul    |   

Rămasă fără livrările de gaze rusești, UE s-a îndreptat spre alți furnizori, îndeosebi SUA și Norvegia, dar acum există posibilitatea unui nou exportator de energie către Europa .

Deși este importator de gaze naturale, Argentina vrea să-și mărească producția, astfel că un memodandum de livrare de energie ar putea fi semnat cu UE. Condiția este ca exporturile către blocul comunitar să nu afecteze necesarul intern al acestei țări latino-americane. 

"Participanţii fac eforturi pentru a coopera în vederea asigurării unui flux stabil de gaze naturale lichefiate (GNL) din Argentina către Uniunea Europeană", se arată în document.

La rândul ei, Argentina importă gaze în perioadele când consumul crește, având un deficit al balanței comericale pe energie de 5 miliarde de dolari în 2022. 

Însă rezervele sale neconvenționale de gaze sunt ridicate, situându-se pe locul secund la nivel mondial, și vrea să-și extindă astfel producția pentru extracția  de gaze de șist din Vaca Muerta, Patagonia.

Cu toate acestea, unul dintre obiectivele importante ale UE este reducerea folosirii gazelor până în 2030 prin orientarea către energia verde. 

Analiștii spun însă  că Argentina nu are infrastructură de export pentru a livra gaze în UE. 

Dar cele două părți vor să colaboreze și în domenii precum energia regenerabilă și hidrogen. 

 

Subiecte în articol: gaze importuri ue argentina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri