Homosexualitatea este deja ilegală în această națiune conservatoare din Africa de Est.
Deputatul Fox Odoi-Oywelowo, care s-a pronunțat împotriva proiectului de lege și care aparține partidului Mișcarea de Rezistență Națională a președintelui Yoweri Museveni, a declarat pentru AFP că, în conformitate cu versiunea finală a legii, „infractorii” ar putea fi condamnați la închisoare pe viață sau chiar la pedeapsa cu moartea pentru infracțiuni "agravate".
Proiectul de lege va merge în continuare la președintele Museveni, care poate alege să își folosească dreptul de veto sau să îl semneze ca lege.
Legislația se bucură de un sprijin public larg în Uganda, iar reacția din partea societății civile a fost discretă, după ani de erodare a spațiului civic sub regimul tot mai autoritar al lui Museveni.
Cu toate acestea, liderul în vârstă de 78 de ani a semnalat în mod constant că nu consideră această problemă ca fiind o prioritate și că ar prefera să mențină relații bune cu donatorii și investitorii occidentali.
Susținătorii noii legi spun că aceasta este necesară pentru a pedepsi o gamă mai largă de activități LGBTQ, despre care spun că amenință valorile tradiționale din această națiune conservatoare și religioasă din Africa de Est, notează Reuters.
Pe lângă relațiile sexuale între persoane de același sex, legea interzice promovarea și instigarea homosexualității, precum și conspirația în vederea practicării homosexualității.
Încălcările prevăzute de lege atrag sancțiuni severe, inclusiv pedeapsa cu moartea pentru așa-numita homosexualitate agravată și închisoare pe viață pentru sexul între homosexuali. Conform legii, homosexualitatea agravată presupune, printre alte categorii, sexul între homosexuali cu persoane cu vârsta sub 18 ani sau atunci când făptuitorul este seropozitiv.
În ultimele săptămâni, autoritățile ugandeze au luat măsuri drastice împotriva homosexualilor, după ce lideri religioși și politicieni au afirmat că elevii erau recrutați în școli pentru a deveni homosexuali.
Autoritățile au arestat un profesor de liceu din districtul Jinja din estul țării, acuzat de "pregătirea tinerelor fete pentru practici sexuale nefirești".
Ulterior, aceasta a fost acuzată de indecență gravă și se află în închisoare în așteptarea procesului.
Luni, poliția a anunțat că a arestat 6 persoane acuzate că au condus o rețea "implicată în mod activ în pregătirea tinerilor băieți pentru acte de sodomie".
(sursa: Mediafax)