Daniel Ionașcu, președintele executiv al Partidului Puterii Umaniste (Social-Liberal), a trimis ieri o a doua scrisoare deschisă către președintele României, Klaus Iohannis, premierul României, Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, prin care face un nou apel pentru redeschiderea bisericilor și cimitirelor și solicită un răspuns în scris, până mâine, 12 mai, adresat tuturor românilor. În caz contrar, Daniel Ionașcu anunță că va apela la instanță pentru respectarea dreptului la credință al milioanelor de credincioși.
„Vă rugăm respectuos să considerați că ne vedem obligați ca, în contextul în care nu se va răspunde cererilor noastre publice în numele a milioane de români pentru a da lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, să depunem o acțiune împotriva Statului Român în instanță, pentru respectarea dreptului fundamental a celor 95% dintre români pentru a nu le fi îngrădit dreptul de a pătrunde în Casa lui Dumnezeu. Nădăjduim însă că nu va fi nevoie de o hotărâre judecătorească pentru ca românul să se poată ruga în Biserica lui Dumnezeu, în țara noastră, care nu întâmplător este Grădina Maicii Domnului și că veți răspunde acestei cereri de a redeschide și lăcașurile de cult, concomitent cu celelalte instituții, așa cum noi, Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal) vă solicităm respectuos!”, se arată în documentul citat.