Jurnalul.ro Ştiri Locale Un copil mic și alte 6 persoane, ascunși într-un loc riscant al unui vehicul, depistați la frontieră

Un copil mic și alte 6 persoane, ascunși într-un loc riscant al unui vehicul, depistați la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II –Csanadpalota au depistat şapte persoane din Irak, Iran şi Afganistan care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse într-un loc special amenajat în podeaua platformei remorcii mijlocului de transport.

În data de 14.08.2017, în jurul orei 06.00, la P.T.F Nadlac II - Csanadpalota s-a prezentat pentru a ieşi din ţară cetăţeanul bulgar Ivan G., în vârstă de 45 de ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria, care transporta o platformă.

Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că platforma este mult prea înaltă, astfel, la un control amănunţit, s-a descoperit un compartiment special amenajat, împrovizat în podeaua platformei.

Drept urmare, poliţiştii de frontieră au deschis spaţiul special amenajat de sub platformă, şi, în interior, au descoperit ascunşi şase adulţi şi un minor.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cei în cauză sunt trei cetăţeni irakieni, trei cetăţeni iranieni şi un cetăţean afganistan cu vârste cuprinse între 5 şi 28 de ani. La cercetări, conducătorul nu a dorit să facă declaraţii.

Cei în cauză au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului bulgar pentru trafic de migranţi, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri