Jurnalul.ro Ştiri Externe Un cunoscut retailer francez de articole sportive închide magazinele din Rusia

Un cunoscut retailer francez de articole sportive închide magazinele din Rusia

Lanțul francez de articole sportive Decathlon și-a suspendat activitățile din Rusia din cauza problemelor de aprovizionare, cauzate de sancțiunile economice dure impuse de țările occidentale, în contextul războiului din Ucraina, scrie AFP.

"Respectând cu scrupulozitate sancţiunile internaţionale, Decathlon constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile de aprovizionare pentru a-şi continua activitatea în Rusia. Decathlon a decis să închidă temporar magazinelor sale", transmite compania.

Decathlon se află pe piața din Rusia din 2006, unde deține 60 de magazine în 25 de orașe, cele mai multe în regiunea Moscovei. 

Angajații au fost informați, astăzi, printr-un mail în care erau anunțați că societatea nu se mai poate aproviziona din cauza sancțiunilor internaționale. 

Retailerul este deținut de grupul francez Association Familiale Mulliez, criticat că operează în continuare în Rusia. Grupul mai deține supermarketurile Auchan și magazinele Leroy Merlin.

Însă președintele Auchan Retail, Yves Claude, a anunțat, zilele trecute, că nu se va retrage din Rusia. În 2021, a avut în Rusia venituri de 3,2 miliarde de euro, reprezentând 10% din veniturile totale.  Auchan are 41.000 de angajaţi şi 311 de magazine în Rusia.

 

Subiecte în articol: Rusia decathlon
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri