Jurnalul.ro Ştiri Observator Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis în urma incendiului de la spitalul Ploiești

Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis în urma incendiului de la spitalul Ploiești

Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost dechis în urma incendiului de la spitalul Ploiești în care au încetat din viață doi pacienți, iar o infirmieră a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului.

Doi bărbați, de 74 și 75 de ani, au încetat din viață înttr-un incendiu care a avut loc în această dimineață la spitalul suport COVID din Ploiești.

15 pacienți au fost evacuați la Spitalul Județean Ploiești. O angajată a spitalului, care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, a fost transferată la Spitalul Floreasca din București.

Incendiul s-a manifestat într-un salon de la parterul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 20 mp.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: incendiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri