Emanuel Macron. Preşedintele Franţei. Noul tartor al Europei cred unii, speranţa continentului, cum vor să ne facă alţii să credem. Un om greu de definit ideologic - nici dreapta, nici stânga uneori, ba stânga, ba dreapta alteori - un preşedinte cu mari probleme acasă şi înspăimântat de experienţa ultimilor doi preşedinţi din Hexagon, Sarkozi şi Hollande, care nu doar că nu au fost în stare să câştige un al doilea mandat, nici măcar nu au mai candidat pentru el. Fapt de neimaginat pentru un bărbat care, dacă nu e reales peste 3 ani, e cel mai tânăr pensionar al Europei la doar 45 de ani. După ce ai fost preşedintele Franţei, ce mai poţi să fii? Poate europarlamentar ca un fost preşedinte al României care, pe vremea când era mare şi atotputernic la Bucureşti îşi punea, public, retoric şi arogant fix aceeaşi intrebare. Între timp, Traian Băsescu s-a adaptat, puţina imunitate şi remunerare europeană nu strică nimănui şi, deocamdată, arată că 20 de ani de înalte demnităţi în România aduc cu ei o experienţă greu de găsit şi bună de folosit la Bruxelles.
Dar nu despre Traian Băsescu vorbim aici, ci despre domnul Macron care, dacă tot nu prea face faţă marilor transformări prin care trece Franţa, şi-a găsit loc de joacă că poate-poate o mai drege la Paris: Continentul! Şi se joacă, nu glumă, mai ales după ce a inventat un talmeş-balmeş ideologic ca şi el: noul grup european Renew Europe! Partener de joacă, un Macron mai mic deşi mai în vărstă: Dacian Cioloş! Al doilea comisar al Franţei, cum se glumea pe la Bruxelles pe vremea când era comisar pentru un domeniu mai fierbinte pentru gali decât pentru români, agricultura.
N-am fost uimită să văd extazul, mai ales online, românesc când a fost ales şef al grupului Renew. Noi românii, deşi ne credem sarea şi piperul Terrei, încă suntem nişte provinciali gata oricând şi „să dea bine afară” şi să fie şefi. Am fost uimită să constat că servind interesele Franţei chiar în detrimentul celor româneşti când s-au ales noii lideri ai Parlamentului şi Comisiei, domnul Cioloş a prins curaj şi îşi doreşte să puncteze şi acasă. Semn, cred eu, că însă mai speră la o candidatură prezidenţială. Iar principaul atu este chiar această împărțire de funcţii, ultima miză fiind poziţia de procuror-şef european. Şi-a mai găsit şi nişte acoliţi prin celelalte grupuri mari, PPE şi SD, câţiva români, nu altceva, ahtiaţi să bage capul în orice poză fără să-şi dea seama că noul lider de grup european n-are doctrină dar are marketing şi că, de fapt, în toate bătăliile pe care le duce există un singur câştigător: el!
Plasa asta o vor lua mulţi şi la Bruxelles şi la Bucureşti. De dragul unei teme care aduce „like”-uri, destui adversari vor sprijini proiectele domnului Cioloş. Nici măcar nu sunt de acuzat decât, cel mult, de amatorism. Problema cu talmeș-balmeșul asta ideologic, mélange-ul doctrinar dacă vreţi, cameleonismul, cum îl văd eu, este exact lipsa de predictibiltate a omului politic care poate adapta orice mesaj scopului, fără vreo oprelişte. Iar adaptabilitatea asta extremă este, mai ales atunci când e şi intenţionat populistă, cel mai periculos lucru prin care trece Europa şi România.