Invazie la care România, stat membru al tratatului, nu a luat parte și pe care a condamnat-o în mod public. Cuvântarea rostită, miercuri 21 august 1968, de către Nicolae Ceaușescu la marele miting din fața sediului CC al PCR având un extraordinar ecou atât în conștiința publică a națiunii cât și în mediul politic european și internațional. S-a spus și se poate spune, cu deplin temei, că această cuvântare a reprezentat o lecție de curaj, de demnitate națională și de solidaritate cu un stat prieten, care l-a propulsat pe încă puțin cunoscutul lider de la București în centrul interesului public și a făcut din el un exponent și un promotor al dreptului fiecărui popor de a-și decide singur soarta, fără nici-un amestec din afară. Teză care a stat la baza Declarației din aprilie 1964, prin care România și-a confirmat renumele de ,,aliat rebel’’ în CAER și în Tratatul de la Varșovia, care va fi și va rămâne ideea directoare a politicii externe românești în anii războiului rece.
Există, însă, și o altă lecție a evenimentelor din acel fierbinte august 1968 care înclin să cred că nu a fost discutată și aprofundată pe măsura multiplelor sale înțelesuri. Mă refer la faptul că în conștiința publică a momentului s-a încetățenit ideea că atât de curajoasa cuvântare pe care a ținut-o Nicolae Ceaușescu l-a făcut ținta represiunilor Moscovei și a aliaților săi. Idee care a dobândit o crescândă credibilitate în condițiile în care, cu excepția Iugoslaviei, țara noastră se învecina cu state membre ale Tratatului de la Varșovia ale căror trupe se aflau, de-acum, în Cehoslovacia. În această situație, amenințarea unei ,,invazii frățești’’ nu mai era doar o chestiune de psihoză colectivă indusă, ci, având în vedere precedentul creat cu doar câteva zile înainte, dobândea datele unui iminent fapt împlinit. Că, din fericire, o asemenea supoziție nu s-a adeverit, aceasta se datorește unui complex de factori între care aș menționa avertismentul președintelui Lyndon Johnson:,,Nu sloboziți câinii războiului’’(despre care se spune că ar fi fost adăugat cu pixul pe textul discursului televizat al liderului de la Casa Albă de către secretarul de stat Dean Rusk), precum și luările de poziție categorie ale conducătorilor chinezi. În schimb, nu știm să existe dovezi care să susțină minciuna grosolană pe care a debitat-o Silviu Brucan și anume că nu a fost vorba, în nici-un fel, despre pericolul invadării României, deoarece Nicolae Ceaușescu avea acordul Kremlinului să țină cuvântarea și să spună ceea ce a spus!
Revenind la o anumită lecție mai puțin discutată a lui august 1968, ar fi de menționat că, în condițiile în care a existat scenariul invadării României de către trupe ale Tratatului de la Varșovia, în țara noastră s-au constituit detașamente ale gărzilor patriotice în rândul cărora s-au înscris un important număr de oameni care doreau cu adevărat să își apere țara. Și, tot atunci, a fost lansată teza ,,unității de nezdruncinat a partidului și a întregului popor în jurul tovarășului Nicolae Ceaușescu’’. Teză devenită, cu timpul, lozincă, dar despre care trebuie să recunoaștem că, inițial, a avut certe temeiuri să fie crezută și promovată în condițiile în care, în Cehoslovacia, printre primele măsuri dictate de trupele invadatoare s-a numărat demiterea lui Alexander Dubcek, liderul Primăverii de la Praga. De aici decurgând și posibilitatea ca aceeași soartă să o aibă și Nicolae Ceaușescu, în care, trebuie să o recunoaștem, foarte mulți români, membrii și ne-membrii ai partidului, vedeau un erou cu care se declarau pe deplin solidari și pe care se simțeau datori să îl apere! Reacție publică a cetățenilor pe care readucea în actualitate celebrul avertisment lansat de clasicul reportajului românesc, F. Brunea-Fox:,,Nu călcați strada că mușcă!’’
Mergând, în continuare pe firul evenimentelor, vom constata că teza unității indestructibile, de monolit, în jurul partidului, al secretarului său general, va reprezenta argumentul decisiv pentru ca, în 1969, la Congresul X, Nicolae Ceaușescu va fi ales secretar general al partidului și nu doar al Comitetului Central, ca până atunci. Această alegere reprezentând un pas înainte în consolidarea cultului personalității consacrat ,,celui mai iubit fiu al partidului și poporului’’ ca și în concentrarea puteri în mâinile sale și a acoliților săi. Un exemplu foarte interesant în acest sens îl reprezintă cuvântarea rostită de către delegatul organizației de partid Mureș, scriitorul Suto Andras. Din care aflăm că , aflat în documentare prin județ, a fost întrebat de un țăran: ,,Am auzit că dumneavoastră, membrii de partid, mergeți să îl alegeți pe tovarășul Nicolae Ceaușescu secretar general al partidului. Dar noi, cei care nu suntem membrii de partid, unde putem să îl votăm?’’(Citez din memorie, dar vă asigur că sensul mesajului este neschimbat.) Că, mai târziu, Suto Andras se va dezice în mod categoric și va deveni unul dintre cei mai duri contestatari ai cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, acest fapt s-a datorat dezamăgirii provocate de ruptura ireconciliabilă dintre imaginea eroului anului 1968 și regimul autocratic în fruntea căruia se afla Nicolae Ceaușescu. De data aceasta, un Nicolae Ceaușescu captiv al mitului politic al atotputerniciei sale ca ,,Geniu al Carpaților’ ’și ,, strălucit erou al păcii între popoare’’. Acel Nicolae Ceaușescu care, în decembrie 1989, s-a lăsat amăgit de iluzia că un alt miting convocat în fața sediului CC al PCR îi va aduce aceeași entuziastă, fermă susținere populară ca și cel din 21 august 1968. Uitând sau, mai grav, ignorând un lucru esențial și anume că, prin draconicele măsuri de austeritate, luate pentru a achita datoria externă a României, ca și prin refuzul de a relaxa climatul economic și social, a călcat strada. Iar strada a mușcat!
Aceasta ar fi drastica lecție pe care o putem afla recapitulând drumul descendent al lui Nicolae Ceaușescu, de la eroul lui august 1968 la personajul atât de puternic detestat în decembrie 1989 și anume că atașamentul și încrederea poporului nu sunt un cec în alb, pe o perioadă nelimitată. Pentru că vine o zi în care strada, aceea care a crezut în tine, înțelege că ai călcat-o și mușcă! Lecție pe care, după cum lesne o putem constata, unii sau alții dintre puternicii zilei nu o înțeleg și nici nu vor să o înțeleagă!