Jurnalul.ro Ştiri Externe Un nou caz de infectare cu tulpina Omicron în Europa. Ministru german: Foarte probabil a sosit deja

Un nou caz de infectare cu tulpina Omicron în Europa. Ministru german: Foarte probabil a sosit deja

Un ministru german a avertizat că varianta Omicron „foarte probabil a sosit deja” în Germania, deoarece mutaţii tipice variantei au fost detectate la o persoană care s-a întors din Africa de Sud.

„Aseară au fost găsite mai multe mutaţii tipice Omicron la o persoană care se întorcea din Africa de Sud”, a scris Kai Klose, ministrul pentru afaceri sociale şi integrare în statul Hesse, din vestul Germaniei.

Secvenţierea completă a variantei nu a fost încă efectuată, dar el a spus că autorităţile sanitare au un „nivel ridicat de suspiciune” că persoana a contractat varianta. Persoana a fost izolată.

Dacă va fi confirmat, ar fi primul caz de Omicron în Germania. Aeroportul internaţional Frankfurt, cel mai aglomerat aeroport din Germania, este situat în statul Hesse.

„Dacă v-aţi întors din Africa de Sud în ultima săptămână, limitaţi-vă contactele şi testaţi-vă”, a avertizat Klose.

Noua variantă de coronavirus, denumită iniţial B.1.1.529, prezintă zeci de mutaţii la nivelul proteinei Spike şi de aceea există suspiciunea că ar putea eluda răspunsul imun, fie dat de vaccinuri, fie de o trecere anterioară prin boală. Tulpina a fost clasificată vineri drept „variantă de îngrijorare” de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care i-a dat şi un nume, după cea de-a 15-a literă din alfabetul grecesc: Omicron.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri