Acuzații grave aduse la adresa unui medic din vestul țării. Tatăl unui bebeluș care a venit pe lume în data de 20 iunie, la Spitalul Municipal Hunedoara, având o greutate de cinci kilograme, a depus o plângere penală și a făcut o sesizare la Colegiul Medicilor. Bărbatul spune că bebelușul a suferit traumatisme la naștere, din cauza cărora are probleme grave de sănătate după ce medicul de gardă a refuzat să o asiste pe soție la naștere.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Hunedoara, Laura Năstase, a declarat, pentru PRESSALERT.ro, că medicul este cercetat pentru vătămare corporală din culpă, după ce tatăl copilului a făcut o plângere penală.
“Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara a primit o sesizare și în baza sesizării, polițiștii de la Hunedoara efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. În momentul de față s-au dispus mai multe constatări și expertize medico-legale, iar în funcție de rezultatul acestora se va stabili dacă într-adevăr cineva se face vinovat sau nu de ceea ce s-a reclamat”, a afirmat Laura Năstase.
O anchetă internă a fost deschisă și de conducerea Spitalului Municipal Hunedoara, directorul instituției precizând că medicul de gardă care ar fi refuzat să asiste femeia la naștere nu a putut fi contactat, pentru că este în concediu medical, suferind de o boală incurabilă.
“Am deschis o anchetă internă, am convocat Consiliul Medical, o să vedem exact rezoluția pe care Consiliul Medical o dă.
Aici sunt mai multe de discutat: mămica avea și o infecție urinară, era diabetică, nu urma tratamentul, este adevărat că nici medicul nu a fost prezent la momentul nașterii. Sunt mai multe de discutat și tocmai de aceea am convocat Consiliul Medical, care cercetează. Pe lângă asta, este o anchetă în lucru și la Colegiul Medicilor. Cu medicul care trebuia să o asiste pe mămică la naștere nu am vorbit, este o situație mai delicată, medicul este în concediu medical, are o boală incurabilă, este în fază terminală”, a precizat Radu Budae, directorul Spitalului Municipal Hunedoara.
În acest moment, bebelușul se află în stare critică, fiind transferat la Spitalul de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara, pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă.