Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Un nou transfer realizat de Dinamo Bucureşti

Un nou transfer realizat de Dinamo Bucureşti

Clubul de fotbal Dinamo Bucureşti l-a transferat, miercuri, pe fundaşul grec Georgios Katsikas (27 de ani), acesta semnând un contract valabil două sezoane cu gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare. 

"Fundaşul central grec Georgios Katsikas (27 de ani), ultima oară Esbjerg, în prima ligă a campionatului din Danemarca, a semnat un contract cu FC Dinamo Bucureşti pentru următoarele două sezoane competiţionale, începând cu data de 1 iulie 2017", a anunţat clubul alb-roşu pe site-ului oficial. 

Noul jucător al formaţiei conduse de Cosmin Contra a efectuat miercuri dimineaţă vizita medicală şi se va alătura lotului dinamovist în stagiul de pregătire din Slovenia. 

Fost component al reprezentativei U21 a Greciei, Georgios Katsikas şi-a început cariera la juniorii clubului Iraklis Salonic şi a evoluat pentru Olympiakos Volos (2008-2009), Iraklis (2009-2011), PAOK Salonic (2011-2015), Twente (2015-2016) şi ultima oară la Esbjerg. 

Georgios Katsikas este al doilea jucător transferat în această vară de FC Dinamo după mijlocaşul portughez Diogo Ferreira Salomao (28 de ani). 
AGERPRES (AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea)

FOLOSIREA ACESTEI ŞTIRI ÎN MEDIUL ONLINE IMPLICĂ CITAREA SURSEI CU LINK SPREwww.agerpres.ro

Subiecte în articol: dinamo
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri