Jurnalul.ro Ştiri Educatie UN NOU TREND ÎN EDUCAȚIE! Pasiunea copilului, prioritară pentru părinți!

UN NOU TREND ÎN EDUCAȚIE! Pasiunea copilului, prioritară pentru părinți!

România pare că a scăpat de problema locurilor insuficiente din școli și grădinițe odată cu creșterea nivelului de trai al populației. De la an la an, numărul parinților care decid să investească mai mult în educația copiilor crește, iar atenția lor se îndreaptă acum și spre educația vocațională. Zilele trecute a avut loc în Capitală cel mai important eveniment dedicat învățământului privat, alternativ și multicultural, Bucharest School Fest, cea de-a treia ediție. Sute de părinți și copii au vizitat salonul unde au fost prezentate cele mai bune oferte pentru școli, grădinițe, licee, tabere și cluburi, pentru anul educațional 2017-2018. “Ne-am dorit ca, de această dată, atenția să fie îndreptată și spre activitățile extrașcolare și pasiunile copiilor. Astfel, 120 de copii din cele aproximativ 30 de unități școlare expozante, cluburi și ansambluri de copii au susținut minispectacole pe scena din Feeria într-un adevărat maraton. A fost muzică, a fost culoare, a fost bucurie împletită cu oferta școlară pentru anul următor. Sperăm ca părinții care au trecut pe la standuri sau au participat cu cei mici la atelierele de îndemanare, să fi descoperit un pic din drumul de urmat al copiilor lor”, a declarat Victoria Lupu, directorul general al companiei organizatoare. Toți cei aflați în căutarea de oferte educaționale au putut descoperi activităţile extraşcolare ce aduc un plus de valoare în educaţia şi cultivarea pasiunilor copiilor. Părinții au avut întâlniri cu specialiști și au asistat la demonstrații care au audus în prim plan problematica actuală, tendințele și posibilele orientări în sistemul educațional din România, precum și la nivel internațional sau global. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, partener al evenimentului, a venit din nou în întâmpinarea nevoii de învățare a elevilor, cu o gamă variată de cursuri de specialitate: cursuri vocaționale și dezvoltare personală. Pe parcursul celor 3 zile ale salonului educațional, vizitatorii au participat la ateliere de creație de mărțișoare și au asistat încântați la momentele artistice susținute de copiii talentați de la Clubul de Excelență.

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri