Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Un nou val de scumpiri lovește românii! Iar specialiştii ne avertizează că acesta este doar începutul!

Un nou val de scumpiri lovește românii! Iar specialiştii ne avertizează că acesta este doar începutul!

Benzina şi motorina se apropie de pragul de 6 lei pe litru! În câteva luni, combustibilii au ajuns să coste chiar şi cu un leu mai mult pentru un litru. În prag de iarnă, valul de scumpiri afectează toţi românii. Iar specialiştii avertizează, e doar începutul unui sfârşit de an costistitor pentru buzunarele tuturor.

Scumpirea carburanţilor, a energiei electrice şi a gazului a dus la preţuri mai mari pentru alimentele de bază. 

Faţă de acum o lună, preţul ouălor s-a dublat, carnea de porc este mai scumpă la raft cu până la 20%, untul, cu 10%, iar laptele cu 5 procente.  

Dintre toate scumpirile, ouăle spart recordul. Şi modificările de preţ se observă în toată ţara. Din Constanţa şi până la Oradea. Concluzia e clară. 

O echipă Observator a monitorizat, timp de o lună, evoluţia preţurilor pentru coşul zilnic de alimente.

Reporterii au pus în coş câteva alimente de bază şi vedem că: Un kilogram de carne de porc este mai scump cu 3 lei. Mai scump este şi laptele. Cu aceiaşi bani, au cumpărat 6 ouă în loc de 10 ouă. Dacă tragem linie, pentru acest coş, au plătit acum cu 6 lei mai mult faţă de finalul lunii septembrie. 

Şi veştile rele nu par să se oprească aici. 

Adrian Benţa, consultant fiscal: "Să nu uităm că s-a majorat acciza la combustibili şi vom găsi chletuielile de transport, au mai apărut nişte taxe micuţe şi se vor reflecta în costuri."

Potrivit analiştilor, noul val de scumpiri va atinge România până de Sărbători. 

Sursa Observator

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri