Jurnalul.ro Ştiri Externe Un om al străzii în vârstă de 52 de ani a obţinut un loc la prestigioasa Universitate Cambridge

Un om al străzii în vârstă de 52 de ani a obţinut un loc la prestigioasa Universitate Cambridge

Un britanic în vârstă de 52 de ani care de mulţi ani trăia pe stradă vânzând exemplare din ziarul 'Big Issue' a fost acceptat la prestigioasa universitate britanică Cambridge, potrivit ziarului The Guardian citat joi de EFE. 

După ani lungi fără să aibă un acoperiş deasupra capului, Geoff Edwards a fost acceptat în elitistul centru academic unde va studia Literatura engleză. 

Lectura, marea pasiune a lui Geoff descoperită cu ajutorul părinţilor săi în vremea când locuiau în Liverpool, l-a ajutat de-a lungul anilor să-şi menţină moralul în lungile perioade în care şi-a pierdut locul de muncă, a lucrat ocazional ca sezonier în agricultură, a fost în şomaj, a căzut în depresie şi a rămas fără locuinţă. 

Acum acest hobby l-a ajutat să fie admis într-una dintre cele mai bune universităţi din lume. 

"Nu pot spune că asta mi-am dorit dintotdeauna, pentru că nici măcar nu visam să ajung la universitate", a declarat ziarului britanic. El a recunoscut totuşi că după ce a trăit atâta timp pe străzile din oraşul Cambridge 'este un privilegiu' să poată trece dincolo de porţile universităţii. 

Tatăl său a fost poştaş iar mama lui a lucrat ca funcţionară la un birou, însă casa lor era mereu plină de cărţi. Bărbatul a povestit că erau puţine perspective de muncă în Liverpool, aşa că a decis să plece la Cambridge, fără vreun gând însă să ajungă la facultate. 

În Cambridge a locuit în mai multe cămine atunci când avea posibilitatea, sau pe stradă, adunând cărţi din biblioteci sau din librării caritabile ca o modalitate de a scăpa de realitatea vieţii sale precare. 

Cu ajutorul unor organizaţii de binefacere, el a început să vână exemplare din 'Big Issue', un ziar având ca temă persoanele fără acoperiş care vor să se reintegreze în piaţa muncii şi în societate. 

Potrivit The Guardian, Geoff a început în urmă cu trei ani un curs la unul din colegiile din Cambridge, obţinând note maxime la toate materiile, astfel încât tutorele său l-a îndemnat să încerce să obţină un loc la universitate, unde în cele din urmă a fost admis.AGERPRES

Subiecte în articol: universitatea cambridge
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri