Jurnalul.ro Ştiri Locale Un pedofil a fost prins de polițiștii din Timișoara, în timp ce pândea două fetițe de 10 ani

Un pedofil a fost prins de polițiștii din Timișoara, în timp ce pândea două fetițe de 10 ani

Un bărbat de 41 de ani, din Remetea Mare, agent de pază, a fost capturat astăzi de polițiștii de la „Crimă Organizată” Timișoara, după ce a fost monitorizat în cadrul unei anchete DIICOT pentru pornografie infantilă. Totul a plecat de la plângerea depusă de tatăl unei fetițe de 10 ani din Timișoara, care a reclamat faptul că un bărbat încearcă să-i racoleze copila pe Internet. „I-am făcut un cont de Facebook ca să vorbească cun colegii ei. La un moment dat, am primit niște cereri de prietenie dubioase. Inițial, fata mea s-a împrietenit cu contul unei alte fetițe.

Ulterior, mi-am dat seama că este vorba despre altceva. Individul a intrat în vorbă cu fiica mea și a întrebat-o câți ani are, apoi, încet încet, a dus discuțiile unde a vrut el. A întrebat-o dacă vrea să învețe anatomie și dacă vrea să învețe despre organele sexuale femeiești și bărbătești. I-a cerut poze și, ca să o convingă, i-a trimis, pe chat, poze cu fetițe dezbrăcate. A ajuns până acolo încât să-i trimită un filmuleț în care era filmată de aproape o scenă cu sex oral. Când mi-am dat seama ce se întâmplă, am anunaț poliția”, a declarat, în exclusivitate pentru pressalert.ro, tatăl victimei. Acesta susține că fiica sa este marcată de cele întâmplate și că în ultima perioadă nu a ieșit decât de câteva ori din casă și atunci doar ținându-și părinții de mână. 

În timpul discuțiilor care au început dinainte de Crăciun, bărbatul a întrebat-o pe victimă dacă mai are vreo prietenă și au stabilit să se întâlnească astăzi, urmând ca fetița să vină împreună cu prietena ei și să întrețină cu amândouă raporturi sexuale. Individul a fost ridicat de polițiști și dus pentru audieri la sediul DIICOT Timișoara. 

La ieșirea de la audieri acesta a spus că-i pare rău și a recunoscut faptele. A fost reținut pentru 24 de ore sub acuzațiile de corupere sexuală și pornografie infantilă.

Subiecte în articol: pedofil timisoara
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri