Un consorţiu format din două firme, din China şi România, a fost singurul care a depus o ofertă de participare la licitaţia organizată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pentru proiectarea şi execuţia tronsonului II al centurii ocolitoare a Zalăului.
Potrivit precizărilor făcute de Florin Scarlat, directorul CNAIR, la licitaţia lansată în decembrie 2019 s-a prezentat un singur ofertant. El a menţionat că oferta urmează să fie verificată şi evaluată în termen de 60 de zile.
"În maxim două luni de zile putem semna contractul pentru proiectare şi execuţie variantă de ocolire a municipiului Zalău - etapa a II-a. Acest lucru se va întâmpla în condiţiile în care toate obligaţiile care îi revin antreprenorului, ofertantului, sunt îndeplinite etapă cu etapă. (...) De realizarea acestui obiectiv depinde enorm de mult dezvoltarea municipiului Zalău şi a judeţului Sălaj", a afirmat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, într-o conferinţă de presă comună cu directorul CNAIR.
Bode a adăugat că principalii agenţi economici din Zalău aduc în discuţie centura ocolitoare a Zalăului, din care s-a realizat doar un prim tronson, la fiecare întâlnire pe care o au cu el.
"Noi am putea vorbi, într-un scenariu optimist, îmi place să fiu optimist, despre finalul anului 2022, ca acest obiectiv să fie dat în trafic", a punctat Lucian Bode.