Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Unda verde din Iaşi, slalom printre ilegalităţi pe nervii şoferilor

Unda verde din Iaşi, slalom printre ilegalităţi pe nervii şoferilor

de Adrian Stoica    |   

Deşi primarul Iaşiului, Mihai Chirica, susţine că implementarea proiectului de management inteligent al traficului a fost un succes, din stradă lucrurile se văd însă alt fel. Unda verde este şi nu prea este, ambuteiajele în marile intersecţii ale oraşului nu au dispărut, iar nervii şoferilor sunt întinşi la maxim în orele de vârf. Pentru această performanţă s-au cheltuit 20 de milioane de euro, fostul primar Gheorghe Nichita a fost trimis în instanţă de DNA pentru spagă, iar primăria a trebuit să suporte o corecţie financiară de 25% din valoarea proiectului aplicată de  Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional.

 

La sfârşitul anului 2013 asocierea câştigătoare UTI - IBC începea lucrările pentru realizarea proiectului „Sistem de management de trafic în municipiul Iaşi”. Proiectul era finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, Axa prioritară 1 - „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1. - „Planuri  integrate de dezvoltare urbană”. Buget total era de 91.182.309,09 lei, din care valoare eligibilă de 73.567.806,21 lei. Chiar dacă termenul final pentru terminarea proiectului era 2016, sistemul nu este nici acum pe deplin funcţional.

 

Ieşenii buni de plată pentru licitaţia trucată

Modul în care a fost acordat acest contract a ridicat încă de la început unele semne de întrebare. Astfel, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional  a decis să aplice primăriei o corecţie financiară de 25% din valoarea proiectului (17.403.577,25 lei), ca urmare a notei de neconformitate nr. 87620/17.02.2014 în care era acuzată lipsa de transparenţă în procedura de acordare a contractului având în vedere condiţiile restrictive impuse la licitaţie. În fapt, firma  IBC, deţinută de  Gabriel Mardarasevici, care este şi cumătrul lui Nichita, avea puternice conexiuni în primăria Iaşi şi cu ajutorul lor a reuşit să elimine toţi contracandidaţii la obţinerea contractului. Chiar după înlăturarea lui Gheroghe Nichita din fruntea primăriei Iaşi şi preluarea funcţiei de primar de către Mihai Chirică lucrurile au mers mai departe ca unse.

 

Deşi ne-a declarat că primăria a reuşit să anuleze în instanţă corecţia impusă de autoritatea de management, lucrurile nu stau însă deloc aşa. Conform portalului just.ro, Curtea de Apel Iaşi a decis în luna mai a anului trecut să respingă solicitarea primăriei de anulare a corecţiei.

 

Pentru a putea continua însă proiectul, primăria a trebuit să se împrumute, astfel că matrapazlâcurile au fost acoperite din banii ieşenilor.

 

Pe hârtie funcţional, în stradă nefuncţional

Sub conducerea primarului Chirica, funcţionarii primăriei Iaşi au continuat să închidă ochii la neregulile constatate în activitatea asocierii UTI - Information Business Consulting (IBC) şi au continua să achite  facturile emise fără să clipească, chiar dacă unele erau nejustificate. De exemplu, în unele zone a fost utilizată infrastructura de canalizare aferentă unor alte investiţii de infrastructură realizate din fonduri europene, iar foarte multe echipamente, deşi puse pe poziţie, nu erau funcţionale  ( stâlpii de semafor). Aşa s-a ajuns ca, în 2017, la mai mult de un an de la raportarea finalizării lucrărilor, echipele de recepţie să constate că intersecţii întregi pline de semafoare şi camere video, facturate de UTI-IBC, nu erau puse în funcţiune,  zeci de semafoare stăteau aprinse pe galben, butoanele multora nu funcţionau etc. Cu toate acestea, primarul Chirica ne-a declarat că sistemul este perfect funcţional, iar documentaţia aferentă derulării acestui proiect a fost depusă deja la Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est. „Proiectul a fost finalizat, documentaţia a fost depusă la ADR Nord-Est, şi din primăria nu mai are cine să vă dea detalii despre el”,  ne-a declarat primarul Chirica. A uitat însă să spună că ea a ajuns şi la DNA, la fel ca şi raportul întocmit de către  reprezentanţii autorităţii de management, iar surprizele ar putea continua, mai ales că dosarul penal al fostului primar Nichita a fost trimis în instanţă.

 

Procurorii iau urma lui Chirica

După ce fostul primar Nichita a fost  trimis în judecată pentru fapte de corupţie în cazul proiectului „undă verde în Iaşi”, alături de   şeful Grupului UTI, Tiberiu Urdăreanu,  de vicepreşedintele UTI, Mihail Tănăsescu şi de Iulius Gabriel Mardarasevici, directorul firmei Information Business Consulting SRL (IBC), procurorii iau luat acum urma şi lui Chirica. El este acuzat de procurorii DNA, alături de Gheorghe Nichita, de abuz în serviciu, după ce în 2013 primăria a achiziţionat maşini scumpe, deşi legea le interzicea. Prejudiciul stabilit de procurori este de 411.000 de lei.

 

Joaca de-a semafoarele pe bani mulţi

Proiectul fluidizării traficului în Iaşi, prin semaforizare inteligentă este mai veche, primul proiect de acest fel fiind  Arhimedes-Civitas, dar şi acesta a fost un eşec. Semafoarele instalate atunci în pricipalele intersecţii ale oraşului atunci ar fi trebuit să se armonizeze pe culoarea verde. După ce s-a renunţat la acest proiect, s-a trecut la implementarea noului proiect, "Sistem management de trafic", care a vizat atât implementarea unei metode informatice în reglarea semnalelor semafoarelor, cât şi achiziţia a 1.200 de semafoare noi, cele instalate deja în proiectul  Arhimedes-Civitas fiind considerate necorespunzătoare. În ciuda acestei justificări, unele din aceste semafoare au fost ulterior înglobate în sistemul de management al traficului. Minciuna celor de la primăria pentru a justifica achiziţionarea a 1.200 de noi semafoare a trezit suspiciunile celor de la  Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est.

 

 

 

Subiecte în articol: semafoare nichita chirica
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri