Nu totdeauna vedetele au gândit cu îndârjire chiar de pe băncile şcolii să urce pe scenă, uneori paşii lor mergeau pe drumul altor meserii. Dar o întâmplare surprinzătoare le deturnează traseul şi o piruetă a destinului le deschide uşa spre lumina reflectoarelor. Doru Octavian Dumitru a urmat cursurile Facultăţii de Construcţii şi după examenul de licenţă a primit repartiţie la un şantier de baraje pentru hidrocentrale din Bacău. Directorul general al amenajărilor pe cursurile de apă l-a luat tare, “bă, stagiarule, eu am surplus de ingineri, ce să mai fac cu tine, mi-ai povestit că făceai cu studenţii brigăzi artistice, regizai la facultate şi jucai în piese scrise de tine, aşa că pune pe picioare o echipă de artişti amatori!”. Aşa că soarta lui Doru Octavian Dumitru nu s-a ocupat de calculele de rezistenţă a betoanelor, ci de textele umoristice. Doru a devenit un savuros comic. Toată familia visa ca Nae Lăzărescu să devină un as al contabilităţii, cu ochelari groşi, să adune cifrele pe coloană până pe-nserat. Dar Năsosul Nae nu avea mintea la cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice, ci la cupletele de revistă. Toată ziua-bună ziua repeta şi stârnea aplauze şi hohote de râs la Casa de Cultură a Studenţilor şi absenţele la facultate îl împingeau spre exmatriculări şi examene picate. A terminat facultatea de finanţe nu în patru ani, ci în opt ani, “am fost coleg pe rând cu Văcăroiu, Isărescu, Stolojan, mă ajungeau din urmă, îmi plăceau bisurile şi la microfon, dar şi la anii de facultate”. În spectacolele studenţeşti, Nae Lăzărescu făcea glume şi despre camaradul de scenă Dan Spătaru. Născătorul de şlagăre era student la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport - IEFS şi juca fotbal la Sportul Studenţesc. N-a marcat multe goluri, dar a umplut sălile cu “Trecea fanfara militară” şi “Ţărăncuţă, ţărăncuţă”. Deşi fusese campion la junior la călărie şi lua note bune la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Mihai Constantinescu a cunoscut gloria la microfon cu “E-o lume minunată” şi “Cu creionul pe hârtie o păpuşă am desenat”. Absolvent de inginerie mecanică şi rugbyst, Sergiu Nicolaescu a fost angajat la Studiourile Buftea ca inginer, dar muza l-a îndemnat să încerce un documentar, aşa a semnat filmul sensibil şi rafinat “Memoria trandafirului” cu care a luat un premiu important la Cannes. Apoi o furtună de inspiraţie l-a propulsat în Comisarul Moldovan, în “Mircea” şi în “Mihai Viteazul”. Mădălina Manole era o frumoasă coordonatoare de zboruri la Aeroportul Otopeni până când inspiratul compozitor Şerban Georgescu s-a îndrăgostit de ea când stătea la coadă la lapte, a luat-o de nevastă şi a urmat “Fată dragă, nu fi tristă fiindcă e păcat”. În mai toate liceele se înfiinţaseră fan-cluburi Mădălina Manole.