"În campania aceasta mare și neîntreruptă,
Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
Să arunci celor ce-așteaptă de la tine-un ajutor,
Jalea și descurajarea cântecului tău amar,
Și să-ți cheltuiești puterea celui mai de seamă dar,
Ca să-i faci mai răi pe oameni, și mai sceptici, și mai
triști?
Asta vi-i chemarea sfântă de profeți și de artiști?...
Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii,
Să ne cânte rostul lumii și splendorile naturii?"
(Unde ni sunt visătorii? – Alexandru Vlahuță)
La 1892, Alexandru Vlahuță se întreba retoric "Unde ni sunt visătorii?". Pasămite, poetului i se părea, la acel moment, că sunt prea mulți realiști, pragmatici și cinici în România și în Europa și că idealismul e pe moarte. E greu să ne dăm cu părerea despre câtă dreptate avea sau nu Vlahuță să simtă asta, la sfârșit de secol al XIX-lea. Ce e cert însă e că, între timp, în secolul XXI, idealismul a devenit mainstream.
Într-adevăr, în ziua de azi, întreg spectrul politic oficial este marcat de utopism. Toată lumea promite paradisul și amenință cu iadul. Și, cel mai important, toată clasa politică vrea să impună raiul și să evite iadul acordând tot mai multe puteri statului și restrângând tot mai mult libertățile.
Toți cei care vor puterea se declară depozitarii unei cunoașteri ezoterice, inaccesibile omului de rând. Toți au reușit să descifreze sensul final al Istoriei și cunosc shortcut-uri care să ne ducă părintește, mai sever sau mai cu duhul blândeții, spre Fericire. Tehnocrați, socialiști și național-socialiști deopotrivă.
Ce este cel mai trist și mai ironic totodată este că liberalii clasici, singurii care nu promit paradisuri terestre, sunt considerați a fi cei mai utopiști de către reprezentanții celorlalte ideologii politice. A milita pentru un rol cât mai restrâns, minimal al statului este considerat a fi o erezie fantezistă. Concluzia deprimantă este următoarea: liberalii sunt necredibili tocmai pentru că nu promit marea cu sarea.
În concluzie, spre deosebire de Vlahuță, nu este cazul să deplângem lipsa visătorilor și a idealiștilor. Dimpotrivă, trăim în plină hiperinflație de utopii. Ceea ce lipsește este o privire deopotrivă lipsită de iluzii și plină de înțelegere asupra naturii umane, puterea de a nu dori să rezolvăm exhaustiv problemele umanității și respect pentru libertate.