Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Unei femei i s-a interzis accesul la toate Airbnb-urile din lume

Unei femei i s-a interzis accesul la toate Airbnb-urile din lume

O femeie, supraviețuitoare a cancerului mamar și blogger, nu mai are voia la niciun Airbnb din lume după ce a transmis un comentariu „nepoliticos”, scrie Mirror.

Heidi Loughlin, care și-a pierdut copilul după ce a fost diagnosticată cu o formă agresivă de cancer mamar, a plătit 200 de lire pentru o vacanță, prin intermediul Airbnb.

Cu câteva săptămâni înainte de călătorie, gazda a contactat-o pentru a-i spune că proprietatea nu mai este disponibilă. Astfel, Heidi a fost anunțată că trebuie să trimită un email la Airbnb pentru a i se da banii înapoi.

Fiind familiară cu procedura, Heidi i-a spus bărbatului care deținea proprietatea că este nevoie ca el să dea doar un click pentru ca banii să îi fie virați înapoi în cont, însă proprietarul nu a fost de acord.

Femeia spune că răspunsul „arogant” a făcut-o să îl jignească pe proprietar.

După ce a trimis un email legat de incident către Airbnb, femeia și-a primit banii înapoi, însă i s-a spus că i s-a interzis accesul pe site.

„Nu tolerăm limbajul abuziv de orice fel și avem niște standarde pe care comunitatea Airbnb trebuie să le accepte. Prin urmare, am șters utilizatorul de pe platformă.”, a spus un purtător de cuvânt al companiei.

„Având în vedere lipsa de asistență a gazdei care a încercat să păstreze banii, am găsit răspunsul companiei amuzant și părtinitor.”, a spus Heidi.  

Subiecte în articol: airbnb
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri