FCSB a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, în deplasare, într-un meci din etapa a noua a Ligii I de fotbal, la debutul lui Victor Piţurcă pe banca tehnică a formaţiei din Bănie.
Unicul gol al meciului a fost marcat de congolezul Juvhel Tsoumou (88), la o minge respinsă de portarul Mirko Pigliacelli după un şut al lui Florinel Coman. Tsoumou a înscris la debutul său pentru FCSB.
FCSB a fost mai activă în prima repriză, iar Universitatea a dominat partea secundă, însă nu a reuşit să şuteze pe spaţiul porţii în acest meci.
Alexandru Cicâldău a ratat prima ocazie a gazdelor (31), reluând pe lângă poartă din şase metri. Ioan Hora a fost aproape de deschiderea scorul (42), dar a tras slab de la 10 metri şi Pigliacelli a reţinut.
Universitatea a cerut penalty în min. 57, când Andrei Ivan, la redebutul său în echipa craioveană, a căzut în careu în urma unui duel cu Iulian Cristea.
Valentin Mihăilă a reuşit o cursă de excepţie (50), însă a şutat defectuos din poziţie de finalizare. La poarta cealaltă, Ionuţ Panţîru a tras din careu, dar Pigliacelli a reţinut (53).
La Universitatea a debutat în acest meci juniorul Luis Niţu (18 ani), care a evoluat în primele 15 minute ale partidei.
Meciul a fost precedat de o coregrafie deosebită a suporterilor craioveni, pe un stadion pe care s-a jucat cu casa închisă.
Lovitura de start a fost dată de Ion Velea, fost jucător al Universităţii, care a împlinit sâmbătă 72 de ani.
Universitatea a suferit al doilea eşec acasă din acest campionat, după 0-1 cu Sepsi OSK. ''Alb-albaştrii'' erau neînvinşi de trei etape. FCSB a reuşit a doua victorie consecutivă, după 2-1 cu FC Viitorul.
Universitatea Craiova - FCSB 0-1 (0-0), Stadion ''Ion Oblemenco'' - Craiova
A marcat: Juvhel Tsoumou (88).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Vasile Marinescu (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Florin Ovidiu Mazilu (Satu Mare)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF
AGERPRES