Teoria se pare că provine din 1914, înainte de intrarea Statelor Unite în primul mare război al secolului trecut. SUA importau nitrați din Chile, utilizați la fabricarea prafului de pușcă, dar care serveau și la fertilizarea pământului cultivat de fermieri. Ce să se aleagă? Statele Unite și-au dat seama că au nevoie de propria producție de nitrați artificiali și au ales să-i producă pe timp de pace pentru agricultură și să-i folosească pentru muniție pe timp de război, adaptând zicerea populară la „și unt, și tun”.
Și totuși, discutând de respectivul episod din istoria Americii, se poate spune că reducerea consumului non-apărare în ansamblul său poate juca un rol la fel de important ca și creșterea producției. Pentru efortul de război, John M. Clark a estimat că 13 miliarde au provenit din creșterea producției și 19 au fost plătite prin scăderea consumului, adică din diminuarea bunăstării sau strângerea curelei civile.
Într-un discurs din 17 ianuarie 1936, ministrul național-socialist al propagandei Joseph Goebbels a afirmat: „Ne putem descurca fără unt, dar, în ciuda dragostei noastre pentru pace, nu fără arme. Nu se poate trage cu unt, ci cu arme”. Un alt oficial nazist, Hermann Göring, a menționat că: „Pistoalele ne vor face puternici; untul ne va face doar să ne îngrășăm.” Iar o altă persoană care a făcut referire la concept, conservatoarea britanică Margaret Thatcher, a precizat: „Sovieticii au pus arme peste unt, dar noi am pus aproape totul peste arme.”
Sectorul de apărare va beneficia în 2023 de alocarea unor fonduri de 2,5% din PIB, conform deciziei din octombrie 2022 a CSAT - creștere anunțată încă din martie anul trecut. Ministerul Apărării Naționale va primi fonduri bugetare în valoare de 35 miliarde lei, cu jumătare mai mult decât în 2022. În același timp, creditele de angajament prevăzute în bugetul MApN se ridică la 68 miliarde de lei, cu o treime în plus față de 2022.
Unt sau tun? Potrivit noii metodologii de calcul a PIB, achiziția de tehnică de luptă constituie investiție și contribuie la mărirea acestuia, însă, dacă s-ar merge pe vechea viziune conform căreia respectivele cumpărări sunt cheltuieli, s-ar explica de ce scade lichiditatea Produsului Intern Brut în ciuda creșterii economice „generoase”. Totodată se poate observa de ce nu se corelează prețul la energie cu trendul internațional descendent, pentru că „fiscalizarea” inflației, prețul piperat al „untului", servește la achiziția de armament, în ciuda „evidențelor” de pe piețele civile de mărfuri, care reclamă micșorarea și ar permite ca inflația să intre în zona cu o singură cifră. Practic, înarmarea perpetuează criza!
Ce bine însă că se pot găsi soluții! Pentru a fi conservată cantitate de „unt” ar trebui - pe actuala secvență - ca echipamentele militare să se achiziționeze cu fonduri europene. Nu mi se pare o enormitate ceea ce spun. Statele Uniunii Europene sunt în cea mai mare parte membre NATO, apărarea poate fi asimilată infrastructurii şi trebuie realizată solid şi armonizat. Iar în situaţia în care ţările europene învecinate cu conflictele armate sunt sărace și se dezechilibrează macroeconomic ca urmare a cheltuielilor militare, e firesc să acţioneze finanţarea comunitară. Și astfel am avea „și unt, și tun”.