Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE SUA menține tarifele vamale suplimentare pentru produsele din UE. Comisia Europeană ripostează

UPDATE SUA menține tarifele vamale suplimentare pentru produsele din UE. Comisia Europeană ripostează

Comisia Europeană transmite Statelor Unite să nu escaladeze conflictul privind subvenţiile ilegale din domeniul aviatic prin impunerea de noi tarife vamale. Executivul comunitar vrea să negocieze o soluţie pentru a încheia această dispută, transmite Reuters.

"Comisia Europeană cere Statelor Unite să nu exacerbeze disputa, care ține de 16 ani, privind subvenţiile ilegale din domeniul aviatic, prin impunerea de noi tarife vamale, şi vrea să negocieze o soluţie pentru a încheia conflictul", a declarat un purtător de cuvânt al executivului comunitar. Acesta a mai precizat că pandemia de coronavirus a afectat puternic acest sector, motiv pentru care rezolvarea conflictului este urgentă.  

SUA a anunțat că menține tarifele vamale suplimentare de 25% pentru produsele din UE și de 15% pentru avioanele Airbus, deși Uniunea Europeană a luat măsuri în acest sens. 

ȘTIRE INIȚIALĂ SUA a anunțat menținerea tarifelor vamale suplimentare de 25% pentru produsele din UE și de 15% la avioanele Airbus, transmite Reuters.

Lista produselor europene cărora li se aplică taxele va fi modificată pentru a scoate unele bunuri provenite din Marea Britanie și Grecia, incluzându-se, în loc,altele provenite din Franța și Germania. Valoarea totală a acestora se ridică la 7,5 miliarde de dolari. 

Inițial, în octombrie 2019, Statele Unite a impus tarife vamale suplimentare de 10% pentru avioanele Airbus şi de 25% pentru produse din UE. Ulterior, acestea au fost majorate la 15% pentru avioanele Airbus. Cele mai afectate state sunt Spania, Germania, Franţa şi Marea Britanie - care produc avioane şi componente Airbus. Taxele au lovit şi în restul economiilor UE, ceea ce a dus la noi tensiuni între SUA şi blocul comunitar.

Pe listă se află whisky din Scoţia şi Irlanda, vin din Franţa şi brânzeturi din diverse regiuni.

Disputa SUA - UE în domeniul aviatic

Între SUA și UE există de 16 ani o neînțelegere privitoare la subvențiile acordate domeniului aviatic. 

Împrumuturile guvernamentale sunt printre măsurile UE pe care Organizația Mondială a Comerțului (OMC) le-a considerat subvenţii ilegale, cca și sprijinul SUA pentru Boeing, început în 2004.

OMC a transmis, astfel, că împrumuturile preferenţiale acordate Airbus pentru dezvoltarea modelelor A350 şi A380 au provocat un prejudiciu de 7,5 miliarde de dolari Statelor Unite. Motiv pentru care Washingtonul poate riposta prin introducerea unor tarife vamale suplimentare la produsele din UE cu aceeaşi valoare.

Ca urmare, Airbus a acceptat dobândi mai mari la creditele guvernamentale primite din partea Franței și Spaniei pentru avioanele A350, date în exploatare în 2015, și a anunțat, pe 24 iulie, Comisia Europeană, care a amenințat cu sancțiuni în caz contrar. 

"UE, Franţa, Spania şi Germania respectă pe deplin deciziile OMC în cazul Airbus, ceea ce înlătură orice motiv ca SUA să menţină tarifele vamale suplimentare pentru produse europene şi este suficient pentru soluţionarea rapidă a acestei dispute îndelungate", a precizat Comisia Europeană.

Executivul comunitar a mai precizat că dimensiunea şi anvergura oricăror măsuri de retorsiune vor fi decise pe baza deciziilor de arbitraj ale OMC, în cazul în care SUA va acorda subvenții producătorului american Boeing.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri