Jurnalul.ro Ştiri Externe Uraganul Lane a ajuns la intensitate maximă în timp ce se îndreaptă spre Hawaii

Uraganul Lane a ajuns la intensitate maximă în timp ce se îndreaptă spre Hawaii

Uraganul Lane a crescut în intensitate până la categoria a 5-a (maximă), în timp ce se îndreaptă spre Hawaii, unde rezidenţii au fost avertizaţi cu privire la ploile torenţiale, inundaţii periculoase şi rafalele de vânt nimicitoare care vor însoţi furtuna aşteptată să lovească arhipelagul american în cursul acestei săptămâni, informează Centrul Naţional pentru Uragane (NHC), citat de Reuters. 

     Lane este aşteptat să lovească Insula Mare din Hawaii joi. Furtuna este însoţită de rafale de vânt de până la 260 de kilometri pe oră, capabile să distrugă acoperişurile şi să întrerupă alimentarea cu curent electric, a avertizat Centrul Naţional pentru Uragane din SUA (NHC). 

     Centrul furtunii este aşteptat să se situeze "periculos" de aproape sau să treacă pe deasupra principalelor arhipelag în intervalul joi-sâmbătă, a precizat NHC. 

     "Se aşteaptă o slăbire lentă în următoarele 48 de ore, însă se estimează că Lane va rămâne un uragan periculos pe măsură ce se apropie de arhipelagul Hawaii", a completat Centrul citat. 

     După ce va lovi Insula Mare, furtuna se va îndrepta spre nord, către insulele Lanai şi Moloka'i, care au fost plasate deja sub alertă de uragan şi viituri. 
     
O cantitate de 50 de centimetri de precipitaţii, aşteptată pentru unele zone, ar putea provoca viituri majore şi alunecări de teren, a avertizat NHC. 

     De asemenea, distrugerile cauzate de vânturi şi inundaţii ar putea face unele zone de nelocuit timp de mai multe săptămâni, astfel că autorităţile au avertizat rezidenţii din Hawaii să fie pregătiţi să îşi evacueze casele. 

     Insula Mare se reface încă după o erupţie de trei luni a vulcanului Kilauea, care a forţat mii de locuitori să îşi părăsească casele şi a înghiţit sute de structuri în lavă.AGERPRES

Subiecte în articol: Hawaii uraganul lane
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri