Proiectul de lege pentru stabilirea cotelor de intervenție și de prevenție pentru anul 2024 a trecut de votul Senatului și urmează să fie votat în Camera Deputaților. Dacă va trece în forma actuală, teoretic s-ar putea vâna 500 de urși, dar ministrul Mediului nu acceptă „vânătoarea la trofeu”, cerând vânătorilor români să se ocupe de acest lucru. Ministrul încă nu a-nțeles că paznicii de la ocoalele silvice nu pot fi obligați să se ocupe și de vânătoarea de urși, nici nu li se poate impune să plătească din salariu taxele de sute de euro, stabilite tot de Ministerul Mediului, pentru această activitate. Și nici asociațiile de vânătoare nu pot fi obligate să suporte cheltuielile, neavând niciun beneficiu. Astfel, oamenii atacați de urși în gospodării se vor descurca în continuare cum vor putea, pentru că nici dacă se vor stabili prin lege noile cote, tot nu va vâna nimeni urși.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, înțelege că ar trebui să se vâneze urși, iar cotele anuale de vânătoare sunt necesare, dar nu a reușit să înțeleagă ce înseamnă „vânătoarea la trofeu”. Asta reiese din toate declarațiile pe care le-a dat în ultimele zile, spunând că se opune categoric acestui tip de vânătoare, dar vrea să fie vânați urșii de români…
Ministrul probabil nu știe că în România sunt 65.000 de vânători, dar niciunul dintre ei nu și-ar dori să vâneze urși fără să aibă vreun beneficiu, făcând muncă în folosul comunității. Pe deasupra, ar trebui să mai și plătească din propriul buzunar nu doar muniția și deplasarea, ci și o taxă de 300 de euro pentru fiecare animal vânat, plus aproape 1.000 de euro pentru prelucrarea capului și a blănii – așa cum prevede chiar regulamentul stabilit de Ministerul Mediului.
Numărul urșilor din România ajunsese la peste 8.000 în 2021, iar de atunci animalele s-au înmulțit în continuare, ajungând frecvent în gospodăriile oamenilor din zonele de munte și de deal sau chiar în zone de câmpie. Unele exemplare ajung și în marile orașe, iar oamenii din comunitățile afectate trăiesc în teroare.
Situația aceasta a-nceput de la instaurarea Guvernului Cioloș, în 2016, când organizațiile internaționale de protecția mediului și-au impus agenda și Guvernul României a interzis atât vânătoarea urșilor, cât și hrănirea lor, în pădure. Nefiind vânați, urșii s-au înmulțit, dar n-au mai avut nici hrană, iar în iernile călduroase nu mai hibernează. Specialiștii în management cinegetic spun că deja ursoaicele nu mai fac doar doi pui pe an, ci trei sau chiar patru, ceea ce duce la o accelerare a înmulțirii acestor animale sălbatice.
Ce e peste 4.000 iese din pădure
Studiile efectuate de specialiștii în management cinegetic arată că pentru a nu exista probleme, în pădurile României ar trebui să fie cel mult 4.000 de urși, însă acum ar fi deja peste 10.000. Așa se explică de ce apar din ce în ce mai multe exemplare în mediile locuite de oameni – nu pentru că s-au tăiat pădurile, ci pentru că s-au înmulțit peste măsură și nu mai au loc în pădure.
Mai este un fenomen explicat de specialiștii în management cinegetic, anume că masculii agresivi îi gonesc din păduri pe cei mai slabi care, astfel, nu-și mai pot asigura hrana. De obicei ajung în gospodăriile oamenilor ursoaice cu pui sau masculi mai slabi care au fost alungați de cei puternici.
Cotele anuale de prevenție și de intervenție erau stabilite astfel încât să se poată vâna un anumit număr de exemplare care să asigure un echilibru între viața animalelor și cea a comunităților umane. Însă ONG-urile de mediu critică dur, acum, noul proiect de lege pentru stabilirea acestor cote, susținând că măsura va reduce drastic numărul urșilor din țara noastră. Pe de altă parte, specialiștii în management cinegetic – singurii care ar fi trebuit să se exprime pe această temă – spun că nu există niciun motiv pentru a considera ursul brun specie protejată în România, pentru că nu există pericolul de dispariție al acestei specii, ci dimpotrivă, urșii s-au înmulțit peste măsură și oamenii sunt în pericol permanent de a fi atacați, inclusiv cei care merg la serviciu, la școală sau pur și simplu ies din casă. Cei mai vulnerabili sunt copiii și bătrânii, care pot fi atacați oricând în localitățile în care apar urși.
Cote stabilite doar pe hârtie
Cotele stabilite prin lege pentru anul acesta nu au fost îndeplinite, pentru că nu au fost doritori de vânătoare, nefiind admisă vânătoarea „la trofeu”. Cotele stabilite de Fechet vizau 220 de urși - 140 de exemplare pentru cota de prevenţie şi 80 de exemplare pentru cota de intervenţie. Aceste cote de vânătoare au fost propuse de Comisia pentru monumentele Naturii din cadrul Academiei Române, după ce tot această comisie a anulat Ordinul anterior, dat de fostul ministru Tanczos Barna, în ultima zi a mandatului său din Guvernul Ciucă. Ordinul anterior prevedea 55 de urși în cota de intervenție și încă 426 în cota de prevenție.
„Dacă nu vrea să se vâneze la trofeu, atunci să se vâneze la carne. Capul de urs e considerat trofeu. Asta vine din tradiție. Nu vrea nimeni să împuște urși ca apoi să plătească 500 de euro pentru prelucrarea blănii și alte taxe și cheltuieli. Trofeele nici măcar nu se vând. Ceea ce e trofeu pentru un vânător, pentru altcineva nu reprezintă nimic. Aceste trofee nu au vreo valoare de piață, cum cred unii. Pentru pădure, vânătoarea are rolul de a menține un echilibru. În spatele acestei activități este managementul cinegetic, de la amenajarea locului de vânătoare, până la relațiile ecosistemice care stau în spatele acestor decizii privitoare la cotele de vânătoare”, explică Ovidiu Ionescu, specialist în management cinegetic, profesor al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității Transilvania din Brașov.
Potrivit noului proiect de lege, pentru anul 2024 a fost stabilită o cotă de prevenție de 426 de exemplare de urs brun, iar alţi 55 de urşi ar trebui să fie „extrași” (adică vânați) pe cota de intervenție – acestea fiind animale care deja au atacat de două sau mai multe ori gospodăriile din zonele locuite de oameni.
Proiectul de lege – așa cum a trecut de Senat și cum nu este înțeles de ministrul Mediului – spune că vânătorii vor putea, în baza unei taxe, să vâneze urși la fel cum vânează căprioare, iepuri și alte animale sălbatice, adică transpune ceva ce există deja în regulamentul pentru vânătoare stabilit tot de Ministerul Mediului, prin Ordonanța nr. 81/2021. Inițiatorul proiectului este fostul ministru al Mediului, Tanczos Barna, care a ajuns să înțeleagă necesitatea cotelor de vânătoare abia în ultima zi de mandat, când a semnat pentru cotele de anul acesta.
Asociațiile de vânătoare ar fi bune de plată
Ceea ce nu înțelege ministrul Mediului este chiar esența activității de vânătoare. Cei 65.000 de vânători din România plătesc salariile paznicilor de vânătoare, cheltuielile de benzină pentru acțiunile antibraconaj, echipamentele paznicilor, mâncarea pentru vânat. Se mai plătesc taxe de vânătoare, totul conform legislației în vigoare. Dacă ar vâna fără trofeu, ar da acești bani fără niciun beneficiu.
Vânătorii veniți din străinătate plăteau peste 3.000 de euro în România, pentru fiecare urs vânat. Pădurarii plătiți din banii asociațiilor ar trebui să vâneze acum, fără a mai veni venituri la aceste asociații sau la stat.
De vânătoare este nevoie pentru că unele specii se dezvoltă prea mult, fiind favorizate de activitatea umană, iar managementul cinegetic presupune inclusiv reducerea numerică a acestor specii, pentru a nu se crea dezechilibre. Așa se întâmpla, până în 2016, în privința urșilor. La fel se întâmplă și în privința copacilor care, dacă nu sunt extrași din pădure, pot ajunge să-i afecteze pe toți ceilalți.
„Prin vânătoare se mențin continuitate, calitate, sunt principii care trebuie să fie respectate. În România nu se cere pe piață carne de urs, pentru că românilor nu le place. Înainte, vânătorul dădea carnea la asociație și se vindea la restaurante. Dacă nu era finlandez sau suedez, pentru că ei apreciază carnea de urs. La noi costă 1,50 euro kilogramul, iar în Finlanda e 200 de euro. Noi am putea să exportăm carnea de la 200 de urși anual, dacă am aplica legislația internațională, dar nu o facem. În situația actuală, ministrul ne cere nouă să finanțăm din banii noștri activitatea de vânătoare pentru a-ndeplini cotele anuale. El nu a stat niciodată de vorbă cu noi, ci doar cu ONG-urile. Fiecare vânător are oricum o muncă de trei până la cinci zile pentru activitățile necesare de amenajare a domeniului cinegetic, pe lângă taxele pe care le plătește, însă acum ni se cere să nu mai avem nici un câștig, dar să plătim vânătoarea”, mai spune specialistul în management cinegetic.
Asociațiilor de vânătoare li s-a interzis, din 2016, să pună hrană pentru urși. Mâncarea nu era asigurată din banii statului, ci din bugetele asociațiilor. Această practică menținea un număr mare de exemplare în interiorul pădurilor, chiar și atunci când ajungeau să se înmulțească prea mult. Însă ONG-urile de mediu au impus această interdicție, prin intermediul Guvernului Cioloș, apoi nimeni nu a mai schimbat legislația.
Cotele anuale ar trebui să fie cel puțin de trei ori mai mari, pentru a fi eficiente, având în vedere faptul că numărul maxim de urși ar trebui să nu depășească 4.000 de exemplare, pentru a avea efectiv loc în pădurile României. Acum sunt peste 10.000 de urși, iar numărul lor crește exponențial.
Ovidiu Ionescu