Jurnalul.ro Ştiri Politică USR: Întâlnirea cu premierul Dăncilă are ca temă OUG referitoare la Codurile penale

USR: Întâlnirea cu premierul Dăncilă are ca temă OUG referitoare la Codurile penale

 Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România a solicitat premierului Viorica Dăncilă o audienţă în regim de urgenţă pentru a discuta despre planul Guvernului de a modifica prin ordonanţă de urgenţă Codul penal şi Codul de procedură penală.

"Juriştii grupului USR au realizat o analiză asupra modificărilor recente ale legislaţiei penale care, deşi au fost declarate constituţionale de către judecătorii Curţii Constituţionale, nu sunt oportune şi vor pune în pericol siguranţa naţională. Nu există nicio urgenţă pentru a modifica legislaţia penală prin OUG, ambele coduri trebuie dezbătute în Parlament, aşa cum este normal într-un stat democratic. Vă reamintim că Uniunea Europeană şi în special Comisia de la Veneţia au recomandat României ca legile de modificare a Codului penal şi de procedură penală să fie dezbătute cu specialiştii în domeniu şi întreaga societate civilă", se arată în solicitarea trimisă premierului de preşedintele USR, Dan Barna.

Potrivit documentului, audienţa solicitată de USR are drept scop "prevenirea unei ordonanţei de urgenţă care va produce efecte grave imediat după adoptare".

"Această ordonanţă ar fi neconstituţională, în condiţiile în care modificările Codului penal şi Codului de procedură penală sunt încă în dezbatere în Parlament. Vă rugăm să acceptaţi întrevederea propusă şi să ne anunţaţi momentul şi locul convenabile. Avem încredere că premierul României, în ierarhia priorităţilor sale, aşează întotdeauna pe primul loc cetăţenii şi nevoile acestora şi respectă Constituţia", se precizează în document.

Premierul Viorica Dăncilă se întâlneşte, vineri, la Palatul Victoria, cu liderul USR, Dan Barna, şi cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au precizat surse guvernamentale pentru AGERPRES.

Întâlnirea are loc în contextul anunţului făcut de premier cu privire la oportunitatea unei ordonanţe de urgenţă referitoare la Codurile penale.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri