Jurnalul.ro Ştiri Politică USR-PLUS vrea să schimbe calendarul universităţilor în funcţie de alegerile locale

USR-PLUS vrea să schimbe calendarul universităţilor în funcţie de alegerile locale

USR Tineret şi Generaţia PLUS cer universităţilor să înceapă cursurile pe 5 octombrie, nu pe 28 septembrie, pentru ca studenţii să aibă timp să voteze la alegerile locale. Rectorul UPB, Mihnea Costoiu, spune că priorităţile universităţilor sunt altele, iar începerea anului e deja foarte confuză.

USR Tineret şi Generaţia PLUS cer universităţilor să organizeze calendarul noului an în funcţie de alegerile locale.

Ei propun ca prima zi să fie 5 octombrie, pe motiv că dacă facultatea ar începe pe 28 septembrie, studenţii nu ar putea vota, fiindcă ar fi pe drumuri sau ocupaţi cu preluarea căminului.

Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica, spune că priorităţile mediului academic sunt altele, fiindcă nu există nicio veste de la Guvern despre începerea anului universitar.

„Problema nu este când începem, ci cum începem pentru că în momentul de faţă, nu avem niciun fel de informaţie de la Ministerul Sănătății. Viza de flotant nu se face de pe o zi de altă. Dacă studenţii vin cu o zi înainte sau o zi după, oricum nu pot să-şi facă. În ultima perioadă universităţilor li se impune sau solicită imperativ. Eu zic să lăsăm comunităţiile academice, aşa cum sunt ele, profesori şi studenţi, să îşi decidă soarta. Cu privire la acest lucru, trebuie întrebaţi studenţii, nu partidele politice”, spune Mihnea Costiniu.

Între studenţi, părerile sunt împărţite.

„Cu o săptămână înainte de începerea anului universitar, orice student se gândeşte la chirie, la cazare, la lucruri de care are nevoie, la colegi, la orice altceva, dar nu la vot, spune Raluca.

„Dacă eşti conştient, dacă dai dovadă de spirit civic şi vrei să mergi la vot poţi să faci alegeri. Consider asta o iniţiativă cam trasă de păr”, spune și Bianca.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri