Jaguarul cântă în față la Bibi... Priveliștea nu spune mare lucru pentru cineva care ajunge pentru prima oară în Vama Veche. E un chitarist care cântă pe marginea drumului, pe „Magheru” - așa cum i se spune, zeflemitor, străzii principale de la intrarea în Vama Veche. Dar cei care au cunoscut spiritul Vămii Vechi de la începuturi sau măcar în perioade diferite, văd în scena cu Jaguarul și Bibi o parte importantă din istoria acestui loc unic în lume.
Mulți antreprenori care au făcut școli de turism bazate pe principiul standardizării, pentru clasificare și uniformizare ar dori să transforme Vama Veche într-o stațiune turistică similară cu Mamaia sau Ibiza, crezând că au nevoie doar de hoteluri, terase, distracție și soare, ca ingrediente pentru acest tip de business. Dacă ar asculta poveștile satului de pescari, ar înțelege că au ceva mult mai valoros care ar putea fi conservat, inclusiv pentru profitul lor.
Bibi (Adi Voican) a rămas cam singurul om de afaceri din Vama Veche legat de trecut și care înțelege spiritul locului. „La Bibi” a fost și prima clădire ridicată pe strada principală de la intrarea spre plajă – astăzi plină de hoteluri, restaurante, terase și magazine cu aspect de bazar. După ce s-a lansat cu terasa din Vama Veche, apoi cu hostelul, Adi Voican a ajuns unul dintre cei mai importanți touroperatori din România, cu agenția de turism Bibi Touring, fiind și vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și unul dintre puținii care se ocupă de turism intern și de „incoming” - aducerea turiștilor străini în România.
În fața vechiului hostel al lui Bibi, care acum are și o terasă deschisă la etaj, se strâng în continuare muzicanții străzii, pentru a-și cânta repertoriul. Publicul vine și pleacă, aplaudă și se retrage, în vânzoleala permanentă de pe „Magheru”.
Chitariștii deveniți emblematici
Cel mai cunoscut este Jaguarul - Constantin Garbiş (67 de ani), care vara face spectacol în fiecare zi, în față la Bibi, iar în restul anului este instructor de canto și muzică uşoară la Casa de Cultură din Medgidia. E un rocker „vechi”, mare fan Cargo, devenit un fel de emblemă a Vămii.
Dar mai sunt și alți rockeri pe care Jaguarul îi invită să cânte. Unul dintre ei este cunoscut sub pseudonimul Adi Lupu (45 de ani), din București. Este electrician și a lucrat în ultimii ani ca șofer de TIR, în străinătate, iar în această vară și-a făcut apariția în Vama Veche, lângă Jaguarul, pentru a încânta împreună publicul trecător. Adi Lupu a cântat, ani la rând, în 2 Mai, la terasa lui Babușcă, fiind mai cunoscut acolo.
La câțiva metri mai încolo de Bibi, spre plajă, e locul în care cântă Banderas – un alt muzicant al străzilor din Vama Veche, foarte cunoscut. Stilurile lor sunt diferite, dar fiecare are farmecul lui și aduce o parte din vechiul spirit de Vamă pentru publicul de azi.
Vama s-a născut în 2 Mai
Cei care nu cunosc istoricul locului ar putea crede că lucrurile au stat mereu aici la fel ca astăzi. Nici nu-și pot imagina „vamaioții” care acum merg la all inclusive sau la terasele cu palmieri de plastic ce a stat la baza trendului care i-a adus și pe ei acolo.
Pe scurt, s-ar putea spune că Vama Veche s-a născut din 2 Mai... Istoria comunității culturale 2 Mai-Vama Veche a-nceput în 1948. Ambele erau mici sate de pescari. Prima oară, 2 Mai a devenit refugiu pentru cei care se opuneau regulilor instaurate cu forța de partidul unic.
Alexandru Paleologu și soţia sa, actorul Dorin Dron, apoi Nicolae Steinhardt şi indianistul Sergiu Al. George au fost printre primii „refugiați” de la 2 Mai. Numele satului a fost dat de Mihail Kogălniceanu, care, trecând pe acolo imediat după revenirea Dobrogei la România, în 1878, într-o zi de 2 mai, a stabilit ca din acel moment, acesta să devină numele localității care nu avea nicio denumire.
Satul de pescari a devenit locul preferat de odihnă și refugiu pentru cei care preferau singurătatea şi liniştea, plaja aproape pustie, bună pentru campare, sau casele tradiționale ale gazdelor din localitate, în comunitatea mixtă de români, ruși lipoveni, ucraineni, turci și tătari care trăiesc de sute de ani într-o armonie culturală ideală.
Aici au început să apară, rând pe rând, scriitorii, printre care Titus Popovici şi Nina Casian. De aici a plecat „spiritul de Vamă”, după ce poeta Nina Casian a-nceput să facă plajă (nudism) în satul vecin, după ce deja 2 Mai se umpluse de „refugiați” în căutarea libertății, în plină dictatură comunistă.
Nonconformismul de la origini
Povestea Vămii Vechi nu a fost despre droguri sau beții – așa cum cred mulți dintre cei care nu au ajuns niciodată aici -, ci despre proteste și nonconformism, într-o societate autoritară. Nonconformiştii - aşa cum au fost văzuţi mereu - în satele de pescari din sudul litoralului erau poeţi, pictori, scriitori, muzicieni, critici de artă, actori, profesori universitari sau studenţi eminenţi care vedeau lumea altfel decât se cerea în discursul public.
Din anii ’70-’80, în 2 Mai şi în Vama Veche nu era loc de inhibiţii şi de minţi înguste. Elita culturală se refugia printre pescari, dezbrăcată de toate constrângerile şi uneori de haine – la propriu și la figurat.
Pe aceeași plajă s-au format, apoi, lideri ai partidelor de după 1990, actuali jurnaliști, dar și ziare, influenceri, ONG-uri celebre și mișcări sociale. Plaja din 2 Mai a rămas un adevărat cuib de lideri ai elitelor actuale. Dar, dincolo de mișcările sociale și liderii lor, pe plaja din 2 Mai rămâne arta în starea ei cea mai pură, cu oamenii ei minunați.
Bibi a fost primul intrus pe plajă
Primul loc public din Vamă a fost un „Bar de zi și uneori de noapte”, deschis în timpul regimului comunist, iar spații de cazare nu existau, nici în Vamă, nici în 2 Mai. Se stătea la cort, în rulotă sau la gazdă. Iar „La Bibi” a apărut ca un „intrus” în comunitatea de rebeli. Ceea ce astăzi e ultima redută a vechiului spirit de Vamă, la începuturile lui era o „blasfemie” tratată ca atare de comunitatea anilor ’80.
Mircea Toma are o poveste spectaculoasă despre o seară între prietenii vamaioți, din vara în care a apărut clădirea lui Bibi, când Simona (foarte cunoscută în lumea literară internațională) s-a dus să-i scrie pe ziduri „măscări” cu spray-ul, protestând astfel împotriva construcției.
Astăzi, La Bibi a rămas refugiat spiritul Vămii Vechi, iar singura terasă unde s-a mai păstrat puțin din atmosfera anilor 2000, cu muzica aferentă, e „La Stuf”.
În rest, Vama începe să semene din ce în ce mai mult cu orice altă stațiune turistică estivală – dar mai înghesuită, cu mai mult praf pe drum și fără construcții înalte (pentru că nu permite structura solului). Povestea care face diferența între satul de pescari de la granița cu Bulgaria și restul stațiunilor standardizate riscă să se piardă, după ce vor pleca și ultimii muzicanți ambulanți.