Jurnalul.ro Cultură Film Vânătorul de balene/ The Whaler Boy câștigă Trofeul Transilvania la cea de-a 20-a ediție TIFF

Vânătorul de balene/ The Whaler Boy câștigă Trofeul Transilvania la cea de-a 20-a ediție TIFF

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania și-a desemnat câștigătorii sâmbătă seară, pe 31 iulie, în aplauzele celor peste 1500 de spectatori din Piața Unirii din Cluj-Napoca.Cu participarea starului Sergei Polunin și a unora dintre cei mai importanți cineaști ai momentului, Gala de decernare a premiilor TIFF 2021 a reprezentat un prilej de celebrare a celor două decenii petrecute #împreunăprinfilm. Vânătorul de balene/ The Whaler Boy, debutul regizorului rus Philipp Yuryev, a fost recompensat cu Trofeul Transilvania, în valoare de 10.000 de euro. Premiul i-a fost înmânat chiar de invitatul special al ediției, Sergei Polunin, căruia i-a fost dedicat un moment special la gală.

Scenaristul și scriitorul mexican Guillermo Arriaga, producătorul Katriel Schory, regizorul și producătorul american Scott Coffey, actrița Maria Popistașu și Christian Jeune, directorul Departamentului de Film al Festivalului de la Cannes, au decis în unanimitate să premieze acest ,,minunat portret, meticulos realizat, al unei comunități izolate și al viselor unui băiat năucit de social media’’. Câmp de maci, debutul regizorului Eugen Jebeleanu, a obținut două premii importante în seara de gală. ,,Pentru felul în care susține tensiunea dramatică de-a lungul unui întreg film și pentru modul curajos în care conduce un ansamblu de actori într-o coregrafie impecabilă’’, producția autohtonă a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună regie, în valoare de 3.500 de euro. Filmul s-a aflat și în topul preferințelor spectatorilor, cucerind la această ediție Premiul Publicului, oferit de MasterCard.

Premiul pentru Cea mai bună interpretare, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim, i-a revenit actriței Petra Martínez, protagonista producției spaniole Asta-i viața/ That Was Life. Premiul i-a fost înmânat regizorului David Martín de los Santos, prezent la Cluj. „Pentru felul în care folosește un road movie în sensul cel mai literal al expresiei în descrierea cinematică poetică a unei relații dintre un tată și fiul său, pe fundalul unei naturi aride și aspre’’, producția indiană Pietricele/ Pebbles, în regia lui P.S. Vinothraj, a fost distinsă cu Premiul Special al Juriului, în valoare de 1.500 de euro, oferit de HBO.

Juriul a acordat și o mențiune specială filmului Nu mai vine potopul/ The Flood Won't Come, ,,o meditație despre absurditatea războiului’’. Numele câștigătorului a fost dezvăluit printr-un mesaj de Guillermo Arriaga, care nu a putut fi prezent la Cluj și și-a exprimat regretul de a nu putea vizita România. Premiul FIPRESCI, oferit de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Zilele Filmului Românesc, i-a fost oferit thriller-ului Neidentificat, de Bogdan George Apetri.

Gala prezentată de Tudor Giurgiu, președintele festivalului, și de jurnalista Amalia Enache a fost transmisă live pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube al festivalului și a fost urmărită de mii de iubitori de film, care s-au bucurat de la distanță de surprizele serii care a debutat cu un concert live Damian & Brothers. Evenimentul va putea fi urmărit luni, 2 august, de la ora 22.00, pe TVR1.

Cineastul maghiar István Szabó a mulțumit întregii echipe TIFF pentru zilele petrecute la Cluj, unde i-a fost înmânat oficial Premiul pentru întreaga carieră, anunțat în 2018. Un moment cu totul special a fost cel al discursului lui Nae Caranfil, câștigătorul Premiului de Excelență, oferit de Mercedes-Benz. „Vreau să-i mulțumesc pentru acest premiu publicului meu. Publicul meu, prietenul meu’’, a subliniat actrița Cezara Dafinescu, distinsă la această ediție cu Premiul pentru întreaga carieră, oferit de Cemacon. Acordat doar la ediții aniversare, Premiul special - Trofeul Transilvania 20 i-a fost înmânat de către Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF, criticului de film Dan Făinaru. „Vin aici, la TIFF, în fiecare an, pentru că de fiecare dată simt că mă întorc în familie’’, a mărturisit acesta.

Otto Barbarul, debutul regizoarei Ruxandra Ghițescu, a obținut Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj, în valoare de 10.000 de euro (constând în role de film și servicii de post-producție), oferit de Cinelab România. Prezentat în premieră națională la TIFF, #dogpoopgirl, în regia lui Andrei Huțuleac, a fost distins cu Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Banca Transilvania. Cel mai votat film autohton la această ediție, documentarul România sălbatică, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, a fost distins cu Premiul publicului pentru cel mai popular film românesc, în valoare de 1500 de euro, oferit de Dacin Sara.

Recent proiectat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, When Night Meets Dawn (r. Andreea Borțun) a fost recompensat cu Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Scurtmetraj, în valoare de 5.000 de euro, în servicii constând în echipament, cameră electrică și grip oferite de CutareFilm. Juriul Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj a acordat și o Mențiune specială filmului de animație Cântec de leagăn, în regia lui Paul Mureșan.

O fată singură în noapte, semnat de Sorana Borhină și Rodica Domințeanu, a fost desemnat Cel mai bun scenariu de lungmetraj în cadrul Full Moon Script Contest, noul concurs dedicat autorilor de scenarii de  thriller, fantasy, comedii negre și filme horror. La categoria serial/miniserie, premiul i-a revenit scenariului Cazul Bâlea Lac / Istorii întunecate, semnat de Alex Țibu și Șerban Racovițeanu. Fiecare proiect a fost recompensat cu câte un premiu în valoare de 1500 de euro.

Cristian Pascariu a fost desemnat la această ediție marele câștigător al Bursei Alex. Leo Șerban. Premiul în valoare de 2500 de euro, oferit în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim, va sprijini dezvoltarea proiectului A Flower is Not a Flower, lungmetraj de debut și nuvelă, ambele semnate de câștigător. O Mențiune specială, în valoare de 500 de euro, i-a fost acordată proiectului de revistă de cinema tipărită Films in Frame. Pentru rolurile remarcabile din Mia își ratează răzbunarea și Otto Barbarul, actrița Ioana Bugarin a obținut Mențiunea specială, în valoare de 1000 de euro, acordată în parteneriat cu Conceptual Lab by Theo Nissim unui tânăr actor care s-a remarcat într-un film lansat în 2020 și 2021.

În cadrul platformei Transilvania Pitch Stop, Premiul Chainsaw Europe, constând în servicii de post-producție în valoare de 25.000 de euro, i-a revenit proiectului The Talentless, regizat de Radivoje Bukvić și produs de Jovana Jovičić (Serbia). Premiul de dezvoltare Transilvania Pitch Stop, oferit de Avanpost Media și TIFF, în valoare de 7000 de euro, a fost obținut de proiectul The Poor Dove, al regizorului Călin Laur, produs de Ștefan Nahaba (Republica Moldova). Proiectul Sasha, regizat de Vladimir Beck și produs de Katerina Mikhaylova, Vasily Klepatsky și Ruben Dishdishyan (Rusia), a câștigat Premiul Centrului Național al Cinematografiei Republica Moldova, oferit în cadrul Transilvania Pitch Stop, în valoare de 1.500 euro. Premiul CoCo, oferit de Connecting Cottbus Co-Production Market, le-a revenit regizoarei Ioana Țurcan și producătoarei Ana Maria Pîrvan, pentru proiectul  The Ways We Look at the Sun (România).

Filmul Teddy, regizat de Ludovic Boukherma și Zoran Boukherma, a câștigat Premiul Juriului Tinerilor Francofoni, oferit de TV5 Monde, RFI România și Institutul Francez.

Subiecte în articol: Tiff 2021
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri