Tot mai mulţi români ar putea alege să meargă pe două roţi la muncă, în viitorul apropiat, după ce proiectul de lege privind acordarea tichetelor valorice pentru achiziționarea bicicletelor a primit undă verde de la Comisia pentru muncă din Senat.
Comisia pentru muncă a Senatului a întocmit, ieri, un raport de admitere propunerii legislative care prevede ca angajatorii să poată acorda angajaţilor subvenţii sub forma unor tichete de bicicletă, valoarea maximă fiind de 1.500 lei.
“Această lege permite alocarea unor tichete pentru biciclete, inclusiv electrice, de până la 1.500 de lei, la trei ani, pentru a încuraja angajaţii să-şi achiziţioneze un asemenea mijloc de transport şi, în funcţie de kilometri parcurşi, (se acordă - n.r.) o rentă de până la 300 de lei pe an”, spune senatorul Haralambie Vochiţoiu, membru al Comisiei. Potrivit acestuia, deşi acest proiect este o noutate pentru România, “în Europa este un lucru deja uzitat şi e o treabă foarte bună”. Propunerea de lege a fost iniţiată de senatorul Marian Vasiliev şi mai mulţi deputaţi şi are ca scop, printre altele, rolul de a înlesni mobilitatea în oraş.
Tichete pot fi utilizate atât pentru cumpărarea bicicletei, cât şi pentru achiziţionarea de echipament pentru ciclism. Adică, orice este necesar echipării bicicletei şi a ciclistului: accesorii, piese de schimb, unelte şi produse de întreţinere sau echipament.
Tot sub forma tichetelor de bicicletă, angajatorii pot acorda şi indemnizaţii pentru mersul pe bicicletă angajaţilor care utilizează acest mijloc de transport pentru a se deplasa la locul de muncă sau pentru deplasările în interes de serviciu. Această indemnizaţie este acordată într-o limită anuală de 300 lei.
În expunerea de motive, se arată că proiectul este inspirat din practica altor state europene, precum Olanda, Irlanda, Regatul Unit, Austria, Italia, Belgia sau Franţa. Senatul dezbate această lege în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.
“Bicicleta consumă mai puţin spaţiu, atât în mişcare, cât şi parcată, nu face zgomot, nu poluează, nu creşte insecuritatea rutieră, iar conducerea ei nu necesită un proces complex de învăţare”, potrivit iniţiatorilor actului normativ.
“Deplasarea cu bicicleta este mai ieftină, mai sănătoasă şi mai ecologică decât utilizarea oricărui alt mijloc de transport. În contextul mobilităţii urbane, bicicleta este adesea mai rapidă, cel puţin pe distanţe scurte, mai mici de cinci km, decât maşina personală sau transportul public de suprafaţă”, explică iniţiatorii proiectului.