Jurnalul.ro Cultură Muzica „VERSI ITALIANI, SENSIBILITÀ ROMENA”. Eveniment literar dedicat Zilei Culturii Naționale 2021 la Roma

„VERSI ITALIANI, SENSIBILITÀ ROMENA”. Eveniment literar dedicat Zilei Culturii Naționale 2021 la Roma

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cu ocazia celebrării Zilei Culturii Naționale 2021, Accademia di Romania in Roma va prezenta online, pe pagina de Facebook a instituției: https://www.facebook.com/AccademiaDiRomania/, manifestarea literară „Versi italiani, sensibilità romena”. Seara de poezie coordonată de jurnalistul și scriitorul Valeriu Barbu va avea loc vineri, 15 ianuarie 2021, ora 18:00, și va avea drept protagoniste câteva dintre vocile lirice feminine din comunitatea românească din Italia, care compun în limba de adopție. Astfel, ne vom putea întâlni, în mod virtual, cu poeziile scrise de: Laura Barbu, Mariana Cornea, Tatiana Ciobanu, Alexandra Firiță, Lăcrămioara Maricica Niță, Iuliana Olariu, Lucia Ileana Pop, Lidia Popa, Alina Monica Țurlea, Rodica Vinău, Marioara Vișan. Am ales să dedicăm această seară poeziei scrise din plăcere și dintr-un imbold de a cuprinde în cuvinte și de a meșteșugi emoții, gânduri, experiențe și lecturi. Vom încerca să aflăm cărei emoții lăuntrice îi răspunde exprimarea lirică și cum de participantele au ales să o îmbrace în haine italiene: este o provocare pentru sine, o dorință de legitimare, un gest de reverență, un joc, o manifestare a dublei apartenențe culturale? Vom afla câte ceva despre fiecare dintre ele și le vom asculta versurile. Desigur, nu ne propunem să fim exhaustivi și să acoperim acest fenomen interesant și actual, ci doar să întredeschidem, la rândul nostru, o ușă pentru publicul italian și român către una dintre manifestările artistice vii și constante ale comunității românești din Peninsulă, având convingerea că numele propuse de noi fac parte dintr-o roză mai amplă de voci din comunitate care se exprimă creativ în ceea ce Ion Barbu numea un „joc secund”. 

Evenimentul este susținut de Institutul Cultural Român prin Accademia di Romania in Roma, se bucură de patronajul Ambasadei României în Italia și este promovat de Radio România, Radio Vocativ, Vocativ Plus, Il Romeno, RoZoom Press și Gazeta Românească.

***

LAURA BARBU: născută în Alexandria – Teleorman, Laura Barbu trăiește de douăzeci de ani în Italia,  iar primele sale publicații au fost traduceri din limba română,  texte scrise cu mulți ani în urmă la editura Pagine. Volumul de debut a apărut în 2018 cu texte scrise direct în limba italiană cu titlul „Il castigo del silenzio” („Pedeapsa tăcerii”) la editura Aletti. Împreună cu poete și prietene italience a publicat, în 2019, volumul "Sporche d'inchiostro" („Murdare de cerneală”), un volum scris la opt mâini și are în  lucru următorul volum de poezie, volum ce va fi publicat la editura Gian Giacomo della Porta Editore din Moncalieri - Torino. "Tudor Arghezi, vorbind despre Eminescu, exprima o «părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu cheile străine». Un gând profund pentru mine care scriu într-o limbă ce nu-mi aparține, oaspete pentru puțin timp.  Limba în care am învățat să plâng nu s-a îndepărtat de mine ci eu, eu probabil nu mai sunt demnă." 

 

 

MARIANA CORNEA: s-a născut în toamna anului 1962 în orașul Focșani într-o familie de muncitori. Copilăria și adolescența i-au fost marcate de personalitatea impunătoare a capului familiei care, crescut fiind prin orfelinate, își găsise refugiu în lumea cărților. Dragostea sa pentru citit le-a insuflat-o și celor patru copii, învățându-i să iubească și să respecte cartea. A urmat studiile la liceul Unirea din Focșani, publicând la “Revista Noastră”, o a cercului literar al liceului. Acesta a fost primul ei contact cu literatura: școala și serile de lectură în familie. Valurile vieții au purtat-o pe meleaguri străine, în Italia, unde în anul 2016 a luat contact cu Cenaclul de la Roma și ulterior a devenit membru al acestuia. Aici și-a regăsit dragostea dintâi: literatura. În primăvara aceluiași an a debutat cu volumul de poezii „Puzzle de mătase”. Au urmat volumele „Neomenesc de alb”, publicat la editura Eurostampa în anul 2018 și „între coapsele paginilor m-ai înfrântpublicat în 2019 la editura Minela. Textele ei au fost publicate de asemenea în „Revista Vocativ”, în Sintagme Literare și în almanahul acesteia apoi, mai recent, în publicația „eCreator”.

 

TATIANA CIOBANU: născută în 1968 la Fălești (Republica Moldova), a absolvit Litere la Universitatea Pedagogică din Bălți, din 1999 locuiește la Roma, unde în 2008 devine absolventă în Științe Umaniste. A tradus în italiană poezia lui Grigore Vieru. În 2012 traduce volumul de aforisme a lui Efim Tralapan „Sorrisi da esportare”. În 2015 traduce poeziile poetului Gheorghe Vidican în italiană și lucrează în colaborare cu Maria Inversi la spectacolul de teatru „Carmen Sylva, Regina României”. Poeziile sale au fost publicate în antologii de poezie italiană: „L’Isola dei Poeti”, îngrijită de Roberto Piperno și Francesco Farina, „Sono il tuo volto”, îngrijită de Roberto Chimenti și „Mi ricordo ogni giorno, ogni ora come se fosse ora. Poeti per la giornata della memoria”, îngrijită de Roberto Piperno.

 

ALEXANDRA FIRIȚĂ: născută la 1 august 1956, Slobozia Mândra - Teleorman, rezidentă în Lombardia, Italia. Volume proprii: „Nostalgii” (București, 1998), „Poeme crepusculare” (București,1999), „Descântând tăcerile” (București, 2000), „Netihna ceasului fără sfârșit” (București, 2002), „La praguri de ape” (București, 2003), „Aparținând clipei” (București, 2016), „La mia poesia viene da lontano / Poezia mea vine de departe” (Avola, Italia, 2017). Traduce din limba română în italiană placheta de versuri „Adesso dove vai, adesso dove sei” („Acum unde pleci, acum unde ești”) 2018, de Alexandru Cazacu, Avola, Italia. Antologii: „Lumini de august” (Giurgiu, România, 1974), „Antologia Pădurii” (1998), „Antologia sonetului românesc” (de Radu Cârneci, București, 2003), „Antologii ale Orizontului Cultural Amurg Sentimental” (1997-2004), „Caietele Sudului” (2003) și antologia „Grupul de la Bolintin” (București, 2018). Apare în alte lucrări: Dicționarul scriitorilor și publiciștilor teleormăneni (Alexandria, 2005), „Due cento anni d’infinito 1819- 2019 / Două sute de ani de infinit 1819-2019” (Cinzia Baldazzi și Maurizio Pochesci, Roma, Italia), „Albo d’oro. Tra le parole e l’Infinito 2017-2020” (de Nicola Paone, Napoli, Italia), „Inflorescenţe. Poeți români în Italia” (ediție bilingvă româno-italiană, 2019, Rediviva, Milano), „Pagine d’oro della poesia italiana” (Casa editrice CebìntoVerba, 2019), „Acorduri lirice românești” (ediție bilingvă româno-italiana, Ed. PIM, Iași, 2019), „Scrittori sotto riflettori” (Casa editrice CentoVerba, 2019), „Antologia di Poeti contemporanei scelti” (E Campus Università, Università Anglo Cattolica San Paolo Apostolo, università degli studi della Repubblica San Marino, Roma, 2020), „Vis cu Nichita” (Ed. Apollon, București, 2020), „Row of masks” (de Adrian Mondea, Buzau, 2020), „Cenaclul de la Roma” (Ed. Minela, Roma, 2020). A contribuit cu proză și versuri la revistele „Curierul de Vâlcea”, „Amurg Sentimental”, „Enigmaticul”, „Accent”, „Ziua”, „Sinteze Literare”, etc. Redactor la revista „Amurg Sentimental” (1996-2004) și revista „Sud” (1997-2002). Din 2015, premiată la mai multe concursuri de poezie în Italia: Premiul „Le donne che ce l’hanno fatta” (Femei de succes) în aula Universității din Pavia – premiul atribuit femeilor de succes din Lombardia, Italia. Premii în 2020: Premiul I absolut la XXI The Grand Award to Ecellence Tra le parole e l’infinito, Premiul internaţional de literatură (Maddaloni, Caserta), Premiul I secția stranieri, Premiul internațional Città di Galateo (Roma, Italia) și Premiul III la concursul Peregrinări, revista Itaca (Dublin, Irlanda). Membră în Organizația Mondială a Medicilor Scriitori (2004), FUIS (Federația Unitară a Scriitorilor Italieni), ACTIB – Asociația pentru Cultură și Tradiție Istorică Bolintineanu (Bolintin Vale), L’Officina delle buone Idee (Cigognola, Italia), Mişcarea Literară Poetas del Mundo (Chile).

 

LĂCRĂMIOARA MARICICA NIȚĂ: născută la Bacău la 11 iunie 1974, a debutat în revista on-line "Lido dell'anima" coordonată de poeta Lidia Popa și a participat la diferite antologii, dintre care: „Accordi lirici italo-romeni” (Editura Pim, Iași), „Cenacolo di Roma” 2019 (Editura Minela, București), „Corona Jurnal, gânduri din izolare” (editura Zorio), „Letteratura romena contemporanea-Poesia” (editura ArtCreativ), „Visul copilăriei / Il sogno dell'infanzia” (editura ECreator), „Universum”, Vol. IV (editura Globart Universum, Montreal Canada) în presă: „Cenacolo di Roma, 2020", editura Minela, București, „Verrà il mattino e avrà un tuo verso. Poesie d'amore” vol. XVII (editura Aletti). În martie 2020 a publicat la editura din Iași două volume proprii „Suflet departe de casă” (Anima lontano da casa – poezii în limba română) e „Il destino di una lacrima” (poezii în limba italiană). Publică texte în revista on-line ECreator și participă la diferite concursuri literare în Italia cu texte publicate și inedite numărându-se printre finaliști: "Tra parole e l'infinito", unde obține locul al treilea; "Verrà il mattino e avrà un tuo verso", editura Aletti; Premiul internațional "Maria Cumani Quasimodo, editura Aletti; La Panchina dei versi, editura Aletti; Premiul internațional "Tra un fiore colto e l'altro donato-poesie d'amore", editura Aletti – mențiune; "Le donne straniere si raccontano" – concursul Madrelingua. Este inițiatoarea proiectului "Te provoc la o carte" (Ti sfido a leggere un libro) pentru a-și stimula conaționalii să citească și să promoveze literatura română și literatura în general. Proiectul include pagina de Facebook, canalul YouTube și blog-ul: http://teprovoclaocarte.altervista.org/  

 

IULIANA OLARIU: s-a născut în 1980 în România și de aproape 20 de ani trăiește în Italia, în prezent la Viterbo. A absolvit Facultatea de Servicii și Asistență Socială în cadrul Universității Roma 3. Lucrează ca mediator lingvistic cultural în diverse instituții din Roma și ca traducător în sistemul juridic italian. Colaborează cu “Fili d’Aquilone” revistă de imagini, idei și poezie publicând traduceri din limba română și poezii inspirate din activitatea sa ca mediator cultural în care abordează teme precum prostituția minorilor, imigrația, culturile, identitatea, diversitatea lingvistică și culturală etc. A publicat și traduceri din limba italiană https://culturaromena.it/aurul-moldovei/. În 2007 a publicat volumul de poezii bilingv „Nudità d’un attimo”.

 

LUCIA ILEANA POP: născută în Desești în 1977, Lucia Ileana Pop este licențiată în Filologie și are un masterat în etnologie și antropologie socială în România, urmând apoi să obțină o diplomă în Științele Educației în Italia. Din 2001 predă limba română în România, apoi din 2014 predă un curs de Limba, cultură și civilizație românească la Roma și Aprilia, în regiunea Lazio din Italia. Colaborează cu publicații periodice din cele două țări cu articole, eseuri, traduceri și poezii, pe care le scrie atât în română, cât și în italiană. Este unul dintre autorii incluși în Antologia Poetry Sound Library. Primul său volum de versuri, în ediție bilingvă, „Scântei de suflet / Scintille dell’animo”, a fost publicat în 2020 la editura Rediviva din Milano.

 

LIDIA POPA: născută în 16 aprilie 1964 în România în Comuna Piatra Șoimului Județul Neamț, a absolvit, în 1982, cu diplomă de bacalaureat Liceul Energetic din Piatra Neamț. S-a transferat în Italia pe motive de muncă și trăiește la Roma, unde are rezidență permanentă din 2002. Scrie de mult timp pentru pasiune. În italiană a început să scrie acum câțiva ani ca o provocare față de ea însăți pentru a demonstra potențialul din punct de vedere lingvistic și vocația pentru o nouă limbă ce a învățat-o ca autodidact. În timpul școlii a studiat latina și franceza, ceea ce i-a ușurat înțelegerea limbii italiene, limbă de care s-a îndrăgostit iremediabil, și intenționează să continue să scrie, fiind deja autoare de poezie, proză (teatru, povestiri, reflexii și gânduri), și având în lucru proiecte de romane de definitivat. A publicat cu Editura Pagine Srl din Roma (2014): în Antologia “Sentire-29” împreuna cu alți 12 poeți și în Antologia “I poeti contemporanei - 230” împreună cu 7 poeți. După a publicat cu Editura Aletti în 2014: Concursul Il Federiciano 2014 în Antologia “Libro Verde”, în 2015: în “Dedicato a … Poesie per ricordare”-XIII, în cartea Concursului Il Federiciano - 2015 precum “Poeta Federiciano”, în 2016: în antologiile “Verrà il mattino e avrà un tuo verso” și "Habere Artem". Alte premii și recunoașteri: în 2015, participând la Concursul “Il Trionfo delle muse” organizat de Academia Internațională Francesco Petrarca din Capranica – Viterbo, obține Premiul Doi - “La Pigotta”, Cupa pentru cultură - “De vulgari eloquentia”, Medalia Regiunii Lazio “I Trionfi”, medalia AIFP, Diploma pentru Înalte Merite Culturale. În 2015 în cadrul Selecției Opere Inedite organizată de Editura Aletti și Revista „Orizzonti” din Villanuova di Guidonia – Roma, a fost aleasă pentru publicarea unei opere poetice. Astfel s-a născut primul volum de autor, “Punto differente (essere)” publicată cu Editura Aletti în 2016 în colecția “Gli emersi - Poesia”. În 2016 participând la Premiul Salvatore Quasimodo a primit o mențiune pentru secțiunea Poesia in vernacolo. Versurile sale au fost traduse în mai mult elimbi și publicate în diferite reviste culturale din Italia, Romania, Canada, Spania, Austria, Anglia, Liban, India, etc.

 

ALINA MONICA ȚURLEA: născută la 29 aprilie 1979 în Romania, se transferă în Italia la începutul anilor 2000. Absolventă în Limbi și literaturi străine la Universitatea “La Sapienza” din Roma, Alina Monica Țurlea își continuă studiile de specialitate obținând o diplomă în “Științe lingvistice, literare și de traducere” și o bursă de studii la Universitatea Sorbona din Paris. A publicat, în 2019, la editura  Aletti Editore, un volum de poezii intitulat „La mia Quintessenza”, în mai multe antologii precum: „Le tue parole” (Pagini, 2018); „Luoghi di parole”, vol 8 (Aletti, 2018); „M’illumino d’immenso” (Pagini, 2020); „Repere de istorie și cultură românescă în Italia” (Rediviva, 2020), inclusiv în calitate de coordonatoare; „Lingua madre duemilaventi” (Ed. Seb 27) cu povestea “L’alchimia della vita”, un proiect al Regiunii Piemont și al Salonului de Carte de la Torino, etc. De asemenea, a tradus în limba italiană, împreună cu Alessio Colarizi-Graziani, romanul „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu (Rediviva 2020). Colaborează cu diferite platforme jurnalistice italiene precum  “Abitare a Roma” și reviste de cultură precum “Orizzonti culturali italo-romeni”, etc.. Desfășoară o activitate de traducător editorial cu normă întreagă, dar și în sectorul tehnic.

 

RODI VINĂU (ROZICA VÎNĂU): născută la 12 februarie 1960 în Bacău, a urmat cursurile Liceului de Artă (secția arte plastice) și ale Liceului de Construcții din Bacău. Este absolventă a Universității Tehnice de Construcții București și a Școlii de Arte din Râmnicu Vâlcea – Secția Pictură. Trăiește în Italia din anul 2000.  În perioada 2004-2013 a colaborat cu ziarul multicultural „Di tutti i colori” („De toate culorile”) din provincia Cuneo – Regiunea Piemont unde a făcut parte din colectivul de redacție și a publicat poezii și diverse articole și cu asociațiile culturale din Torino. În 2013 are loc debutul său editorial cu „Fructe amare / Frutti amari”, volum  bilingv de poezie publicat la editura Singur și începe o serie de colaborări și traduceri literare pentru volume de versuri precum: Rodica Brad Păuna,Parabola lunii / Parabola della luna” (ediție bilingvă, Ed. Limes, 2015); Olimpia Danci,Pervazul apelor – Davanzale dell’acqua” (ediție bilingvă, Ed. Limes, 2015); Elena Leica,Născută în căruță” (traducere și prefață Rodi Vinau, Ed. Singur); Doina Marinescu, „Dincolo de tăcere - Al di là del silenzio” (ediție bilingvă, traducere și prefață Rodi Vinau - 2018). De asemenea, publică în antologii de poezie precum: „La musica del cuore” (Muzica inimii); „Scrivere altrove” (Communitas, 2010); „Antologie de poezie” (editura Singur, Târgoviște, 2014); „Anotimpuri românești” (Editura Singur 2014 – 2015); Extra Omnes (deCompore edizioni, Italia - 2014); Soglie (Limina Mentis, 2016); Stiamo tutti male (Limina Mentis, 2016): XXX (vol. IV, Limina Mentis, 2016). Antologii bilingve de poezie, printre care: „Inflorescenze / Inflorescențe”, curator Florentina Niță (Rediviva Edizioni, Milano - 2019) și „Acorduri lirice românești /Accordi lirici romeni”, curator Marioara Vișan, publicată sub egida Asociației Universul Prieteniei din Iași, (Editura Pim -2019); „Vis cu Nichita” vol VII, curator George Călin, Apollon 2020, etc. Publică în reviste culturale precum: „Plumb”, „Itaca”, „eCreator”, „Parnas XXI”, „Poezia”, „Cadran Cultural”, „Meridianul Cultural Românesc”, etc. Este președinta Asociației de voluntariat socio-cultural ACASĂ (româno-italiană) înființată în 2005.

 

MARIOARA VIȘAN: născută la 19 iunie, 1956, în Iași. De profesie bibliotecar școlar. A activat în Asociația ,,Universul Prieteniei” Iași, în calitate de vicepreședinte și coordonator de activități pentru Italia. A scris, în peste zece ani de activitate literară, nouă volume de poezie, publicate la edituri din Romania și Italia. În România a publicat la editurile Pim, Timpul și 24 de Ore, toate din Iași. În Italia a publicat la editura Rediviva din Milano și la editura Etabeta din Lesmo – provincia Monza-Brianza. Din cele 9 volume, are 3 volume bilingve, un volum în limba italiană și cinci în limba română. A publicat în 15 antologii, fiind coordonator al unei antologii româno-italiene. A publicat în numeroase reviste precum: ,,Convorbiri Literare”, ,,Poezia”, ,,Zona Literară”, ,,FeedBack”, toate din Iași, ,,Cultură și Artă” – Chișinău și alte reviste, sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Au scris despre poeziile sale: Ion Holban, Adi Cristi, Constantin Dram, Horia Zilieru, etc. A devenit, în 2020, membru al  Uniunii  Scriitorilor din România, este membru al Uniunii Internaționale a Oamenilor de Cultură din Chișinău. A obținut premii în Italia și recunoașteri ale activității sale literare. În România, cel mai important premiu este cel din 2020, Premiul special pentru Poezie, al ,,Festivalului Internațional Grigore Vieru”.

 

VALERIU DG. BARBU: s-a născut la Galați, iar de ceva timp locuiește și activează la Roma. A publicat volume de autor la Editura Neliniști Metafizice din Constanța precum: „Din cioburi”, „Arlechinul cu fesul pe dos”, „Lipit pământului”, „Tablele împărțirii”, „a mic de mână”, „Balans”, iar la Editura Vocativ volume precum: „Ciocolată cu lămâie” - 2015, „Nu te saturi”, apoi versiunea în limba italiană „Non ti sazi”, ambele la Editura Minela - 2016, „Un fluture încărunțit” - 2017 Ed. Minela, „Scântece” - 2018 Ed. Minela. A fondat și coordonează mai multe proiecte culturale: un mic post de radio cultural online Radio Vocativ România, cenaclul literar „Cenaclul de la Roma”, revista de cultură Vocativ, Editura Minela. Apare în mediul online cu un ziar românesc pentru românii din afara granițelor: „Vocativ Plus” și versiunea în limba italiană „Il Romeno”. A organizat numeroase lansări de carte, expoziții de artă, interviuri, colocvii, mini-concerte, etc.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri