Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat că selecţionerul echipei naţionale de tineret, Adrian Mutu, va putea intra în Japonia urmând să facă parte din delegaţia României la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
În ultimele zile au apărut informaţii potrivit cărora Adrian Mutu nu va primi viză de intrare în Japonia din cauza faptului că a fost depistat pozitiv cu cocaină în 2004, perioadă în care activa ca jucător la clubul Chelsea Londra. În 2002, ca urmare a legislaţiei stricte din Japonia, fostul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona, depistat dopat în cariera sa, nu a primit viză pentru a asista la ediţia din acel an a Cupei Mondiale.
Răzvan Burleanu a explicat că Federaţia Română de Fotbal a luat legătura cu Ambasada Japoniei la Bucureşti în această privinţă.
"Este o ştire falsă care a apărut. A existat deja o discuţie telefonică între colegii mei şi reprezentanţii Ambasadei Japoniei la Bucureşti care au infirmat această ştire. Iar probabil că azi sau mâine vom primi şi o confirmare scrisă de la ambasadă. Aşadar Adrian Mutu va face parte din delegaţia care va însoţi echipa naţională a României la Jocurile Olimpice de la Tokyo", a declarat Burleanu.