„Vestele galbene” au ieşit din nou pe străzile Franţei, oamenii fiind nemulţumiţi de măsurile economice şi sociale. Protestele au fost violente şi circa 250 de oameni au fost arestaţi.
Spre deosebire de anul 2018, când oamenii au ieşit în stradă nemulţumiţi de preţul la carburanţi şi reforma economică, astăzi ei cer justiţie, democraţie şi o viaţă mai bună. Francezii se plâng şi de gestionarea proastă a crizei și solicită demisia preşedintelui Macron.
În jur de 1.000 de francezi au ieșit pe străzile Parisului, împărţiţi în două proteste. Unul dintre ele a fost liniştit, celălat s-a lăsat cu violenţe.
Protestatarii au aruncat cu sticle, au spart parbrize, au incendiat o maşină şi o motocicletă, iar poliţiştii au folosit gaze lacrimogene pentru a-i opri.
„Prin manifestaţia de azi, încercăm să ne concentrăm asupra cererilor noastre, istoria datei de 17 noiembrie (2018 – când mişcarea a început) pentru Vestele Galbene, iar poporul francez a ieşit în străzi pentru a cere o viaţă mai bună, justiţie socială şi fiscală şi democraţie directă şi participativă şi sfârşitul privilegiilor”, spune unul din liderii mişcării „Veste galbene”, Jerome Rodriguez.
Circa 250 de persoane au fost arestate. Asupra unora s-au găsit arme, şurubelniţe şi cuţite.
(sursa: Mediafax)