Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Piata muncii Vești bune pentru viitorii pensionari. Mai mulți bani pentru persoanele care se vor retrage din activitate

Vești bune pentru viitorii pensionari. Mai mulți bani pentru persoanele care se vor retrage din activitate

de Redacția Jurnalul    |   

Circa 8 milioane de viitori pensionari vor avea venituri mai mari.

Cei 7 administratori de fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au comunicat oficial participanților la sistem, care depășesc 8 milioane de salariați, că sumele din conturile acestora vor înregistra creșteri, prin majorarea părții din contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) alocată sistemului cu administrare privată.

Totodată, persoanele care vor primi efectiv pensia vor beneficia de un venit mai mare întrucât baza de impozitare se va reduce.

De la 1 ianuarie 2024 au fost implementate două modificări semnificative în ceea ce privește regimul sistemului de pensii administrat privat din România. S-a majorat contribuția de la 3,75% la 4,75% din salariul brut și s-a redus baza de impozitare pentru cei care ating vârsta pensionării și încasează suma din cont, potrivit economica.net.

Majorarea contribuției la Pilonul II nu implică o creștere a contribuției totale la CASS întrucât cei 4,75% reprezintă o parte a contribuției totale de 20,5% pentru asigurările sociale. 

Dacă până acum 16,75% din salariul brut mergea către pensia „de stat”, adică pilonul I, și 3,75% către Pilonul II, acum statul păstrează 15,75%, în timp ce 4,75% merg către Pilonul II. 

Toți angajații din România care aveau mai puțin de 35 de ani în 2008, când sistemul a fost lansat, au fost automat înregistrați ca participanți obligatorii în sistemul de pensii administrat privat. În plus, toți cei care se angajează pentru prima dată și au sub 35 de ani vor fi, de asemenea, înregistrați în același sistem.

În privința schimbării regimului fiscal pentru cei care au atins vârsta pensionării, administratorii au transmis că:  

„Regimul fiscal aplicabil pensiei Pilon 2 a fost modificat: dacă până la finalul anului 2023 baza de impozitare era reprezentată de întreaga sumă acumulată în contul de pensie privată, de la 1 ianuarie 2024 baza de impozitare se aplică doar asupra câștigurilor nete rezultate în urma investirii contribuțiilor, din care se deduce același plafon neimpozabil de 2.000 lei”.

Subiecte în articol: pensionari pensii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri