Jurnalul.ro Ştiri Observator Vești importante pentru milioane de pensionari! Cu cât vor crește pensiile românilor din 2023

Vești importante pentru milioane de pensionari! Cu cât vor crește pensiile românilor din 2023

Nicolae Ciucă a vorbit astăzi despre majorarea pensiilor și procentul care a fost luat în calcul de către autorități. Astfel, premierul a subliniat că limita este de aproximativ 11%.

"Procentul cu care putem crește pensiile trebuie să fie acela cu care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment, limita la care ne referim este de aproximativ 11%. 

Propuneri au venit din mai multe direcții, noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea și să venim cu acele propuneri care sunt sustenabile pe bugetul de stat", a declarat Nicolae Ciucă şi la finalul ședinței conducerii PNL din această lună, scrie Antena3

"Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, așa cum am discutat în Coaliție și am afirmat de fiecare dată, să susținem creșterea salariului minim și a pensiei, doar că aceste date, așa cum este și normal și responsabil, vor fi făcute public după ce avem proiecția de buget pe anul 2023. 

Este cât se poate de posibil, există voința politică atât a PNL cât și a PSD, astfel încât să putem să luăm o astfel de decizie", a spus el.
 

Subiecte în articol: nicolae ciuca pensii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri