Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Vești proaste pentru planetă. Populațiile de viețuitoare sălbatice au scăzut cu 69% în ultima jumătate de secol

Vești proaste pentru planetă. Populațiile de viețuitoare sălbatice au scăzut cu 69% în ultima jumătate de secol

Populațiile de mamifere, păsări, amfibieni, reptile și pești au scăzut cu 69% în ultimii aproape 50 de ani, potrivit raportului Planeta Vie 2022 al WWF.

Experții au lucrat în acest an cu cea mai extinsă bază de date din istoria raportului, studiind circa 32.000 de populații din 5.230 de specii pentru a calcula Indicele Planeta Vie (LPI), care se referă la abundența medie a populațiilor monitorizate pe parcursul a 48 de ani. Indicele este dezvoltat de Societatea Zoologică din Londra (ZSL) și arată că în regiunea tropicală, populațiile scad într-un ritm alert. Îngrijorarea este cu atât mai mare, deoarece aceasta este regiunea cu cea mai bogată biodiversitate din lume. Datele LPI arată că între 1970 - 2018, abundența medie a populațiilor de specii monitorizate din America Latină și regiunea Caraibe a scăzut, în medie, cu 94%.

„Raportul Planeta Vie 2022 arată că ne confruntăm cu o urgență majoră reprezentată de schimbările climatice cauzate de om și de pierderea accelerată a biodiversității. Acestea amenință bunăstarea generațiilor actuale și viitoare. WWF este extrem de îngrijorat de aceste noi date care arată o scădere devastatoare a populațiilor de animale sălbatice, în special în regiunile tropicale care găzduiesc unele dintre cele mai diverse peisaje din lume”, spune Marco Lambertini, director general WWF Internațional.

În circa o jumătate de secol, populațiile speciilor de apă dulce monitorizate s-au micșorat, în medie, cu 83%, marcând cea mai dramatică scădere a oricărui grup de specii.

Pierderea habitatelor și blocarea rutelor de migrație sunt printre principalele cauze cu un impact direct asupra peștilor migratori. Una dintre populațiile monitorizate în LPI este cea a delfinilor roz de râu din Amazon, care a înregistrat o scădere cu 65%, din anul 1994 până în 2016, în Rezervația de Dezvoltare Durabilă Mamirauá din statul brazilian Amazonas.

Un alt exemplu este gorila estică de câmpie, a cărei populație a înregistrat un declin de 80% în Parcul Național Kahuzi-Biega din Congo, între 1994 - 2019. La fel și populația de leu de mare australian, care a scăzut cu 64% între 1977 - 2019.

„Încă ne bucurăm de biodiversitate în România, suntem una din puținele țări din Europa care are încă păduri virgine și faună sălbatică, însă presiunile sunt din ce în ce mai mari, cum ar fi dezvoltarea nesustenabilă a infrastructurii de transport și energie, poluare, tăieri ilegale. Dacă protejăm natura și facem eforturi să o refacem acolo unde s-a pierdut, vom putea asigura viitorul nostru și al generațiilor următoare, vom putea păstra ceea ce natura ne oferă cu generozitate: aer, apă, sol, toate resursele curate de care avem nevoie și în plus, reziliența la schimbările climatice”, spune Orieta Hulea, director general WWF România.

Raportul Planeta Vie indică faptul că principalii factori ai declinului populațiilor de specii din fauna sălbatică sunt degradarea și pierderea habitatelor, exploatarea, introducerea de specii invazive, poluarea, schimbările climatice și bolile. O parte din acești factori au jucat un rol decisiv în scăderea cu 66% a populațiilor speciilor sălbatice din Africa, precum și în declinul mediu de 55% a populațiilor speciilor din Asia Pacific.

Liderii lumii urmează să se întâlnească la cea de-a 15-a Conferință a Convenției pentru Biodiversitate (CBD COP15) în decembrie 2022, la Montreal, și au oportunitatea de a corecta cursul acestei degradări, de dragul oamenilor și al planetei. WWF pledează pentru ca liderii să se angajeze la un acord „de tipul celui de la Paris”, prin care vor lucra pentru minimizarea pierderii biodiversității pentru o natură pe plus până în 2030.

Raportul Planeta Vie 2022 apare la fiecare doi ani, începând din 1998, și prezintă o imagine de ansamblu cuprinzătoare asupra stării lumii noastre naturale prin LPI, care urmărește tendințele abundenței globale a faunei sălbatice. Raportul include contribuțiile a peste 90 de experți din întreaga lume, din universități, ONG-uri și birouri WWF.

Subiecte în articol: populatii vietuitorare salbatice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri