ANSVSA are și fonduri alocate anual pentru registrul animalelor și pentru vaccinarea lor. Președintele Klaus Iohannis a trimis noua lege la reexaminare, dar poate face acest lucru o singură dată, apoi va trebui să o promulge. Prin stabilirea monopolului în favoarea CMR, veterinarii care nu se înscriu în Colegiu nu vor mai putea face vaccinurile antirabice.
Legea privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân a fost trimisă la reexaminare de Klaus Iohannis pentru modificarea art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Legea are ca obiect de reglementare modificarea modalităţii prin care pot fi realizate serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân.
Articolul unic din noua lege prevede următoarea modificare a Ordonanței din 2001: „(4) Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi realizate prin gestiune directă, gestiune delegată şi concesiune, în condiţiile legii, numai de către persoane juridice care pot presta activităţi în domeniul protecţiei animalelor şi de către asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor, potrivit statutului, cu obligaţia asigurării serviciilor medical-veterinare, contractate cu medici veterinari de liberă practică, organizaţi în condiţiile legii”.
Respinsă pentru o problemă procedurală
S-a constatat că dispoziţiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 155/2001 aflate în vigoare şi dispoziţiile articolului unic din legea supusă reexaminării au un conţinut identic. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative precizează că orice proiect de act normativ „trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă”, iar pentru fundamentarea noii reglementări „se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele legislaţiei în vigoare”.
Aceeași modificare a fost făcută și în Legea nr. 368/2023, iar actul normativ a fost trimis la Curtea Constituțională, pe 11 aprilie, anul trecut, după ce Avocatul Poporului a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate, invocând, printre altele, existenţa unui paralelism legislativ prin raportare la o altă lege adoptată de Parlament, dar care nu intrase în vigoare, respectiv Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. CCR a respins obiecția, ca neîntemeiată.
Monopolul va rămâne la Colegiul Medicilor
Rămâne nerezolvată chiar principala problemă, respectiv monopolul pe care îl va stabili această lege, transferând atribuțiile și o parte din bugetul ANSVSA către un ONG – respectiv Colegiul Medicilor Veterinari. „CMR are un singur scop: să-și mențină monopolul asupra înregistrărilor câinilor și a pisicilor, pentru că de înregistrare depinde microcipul și de ambele depinde vaccinul. Înregistrarea este obligatorie, fiind o recomandare a Uniunii Europene, dar cei care au stabilit cadrul legislativ în România au citat doar parțial din recomandarea UE. Au citat o jumătate de frază și au dat o altă interpretare decât cea a UE. Autoritatea deține niște fonduri și le redirecționează, deși înregistrarea, transportul și tratamentul animalelor este în atribuțiile ANSVSA, iar fondurile anuale sunt de peste jumătate de miliard de euro pe an. Din aceste fonduri ar trebui să facă tot ANSVSA și înregistrarea animalelor. Gestionarea acestor fonduri se face foarte prost, iar i se permite Colegiului, prin noua lege, să gestioneze activitățile pe care ar trebui să le facă Autoritatea. Legea a fost trimisă spre reevaluare, dar pe alt motiv decât cel care ar fi trebuit”, a explicat, pentru Jurnalul, Marin Bleidner, referent pe sisteme de marcaj și monitorizare, reprezentantul Asociației R.E.A.D.C (Registrul Electronic al Animalelor Domestice şi de Companie).
Animalele ar rămâne nevaccinate
Reexaminarea, în aceste condiții, nu face decât să-l disculpe pe președinte pentru promulgarea ulterioară a legii care va face transferul atribuțiilor și a unor sume enorme de bani din bugetul statului către Colegiul Medicilor Veterinari, deși inventarul tuturor animalelor din gospodăriile românilor se face de către ANSVSA – nu doar a celor domestice, ci și a câinilor și a pisicilor.
Ceea ce este mai grav, în acest context al legislației dublate prin noul act normativ, e faptul că acolo unde nu sunt medici veterinari membri ai Colegiului, nu se va mai putea face vaccinarea anuală a câinilor și a pisicilor cu vaccinul antirabic, iar astfel va crește riscul de apariție a unor focare de rabie și inclusiv infectarea oamenilor, deși vaccinurile sunt plătite cu bani de la Uniunea Europeană și de la Guvernul României.