Jurnalul.ro Ştiri Locale Viața bate filmul la Craiova! O mamă și fiul ei au fost prinși drogați la volan 

Viața bate filmul la Craiova! O mamă și fiul ei au fost prinși drogați la volan 

O mamă și fiul ei au fost prinși drogați la volan, în Craiova. După ce tânărul a fost descoperit drogat, și-ar fi chemat mama să discute cu polițiștii, iar femeia a ajuns și ea drogată, cu mașina.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii din Craiova au depistat, pe strada Dealul Spirei, un tânăr de 20 de ani, în timp ce conducea un autoturism, drogat cu canabis.

În aceeași noapte, polițiștii din Craiova au prins o femeie de 37 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism deși se afla sub influența substanței psihoactive Amphetamine.

Cei doi au fost duși la spital pentru recoltatea de probe biologice, iar poliţiştii au întocmit dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Conform unor surse din anchetă, femeia și tânărul sunt mamă și fiu.

Potrivit editie.ro, tânărul a devenit recalcitrant când a fost oprit de Poliție, motiv pentru care a fost testa și a reieșit că a consumat canabis. Acesta și-a sunat mama să îl ajute, iar femeia, ajunsă la locul indicat cu mașina, s-a dovedit a fi și ea drogată.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: drogat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri