Jurnalul.ro Ştiri Externe Vicepreşedintele SUA anunţă că se pregătesc "cele mai dure" sancţiuni economice împotriva Phenianului

Vicepreşedintele SUA anunţă că se pregătesc "cele mai dure" sancţiuni economice împotriva Phenianului

Vicepreşedintele american Mike Pence, aflat în vizită în Japonia, a anunţat miercuri că Washingtonul se pregăteşte să facă publice "cele mai dure" sancţiuni economice de până acum împotriva Coreei de Nord, transmit agenţiile internaţionale de presă. 

"Anunţ astăzi că Statele Unite vor face cunoscute în scurt timp sancţiunile economice cele mai dure şi cele mai ofensive adoptate vreodată împotriva Coreei de Nord", a afirmat vicepreşedintele SUA. El a menţionat că Washingtonul îşi va intensifica presiunile pentru a determina Phenianul să renunţe la programul de dezvoltare nucleară şi balistic. 

Mike Pence nu a dat alte detalii privind noile sancţiuni avute în vedere de SUA. Anul trecut, la iniţiativa Washingtonului, Consiliul de Securitate al ONU a impus trei seturi de sancţiuni economice împotriva Phenianului, care au vizat în special exporturile nord-coreene de cărbune şi fier, pescuitul şi industria textilă şi i-au limitat aprovizionarea cu petrol. 

Măsurile au fost decise după mai multe teste de rachetă şi un test nuclear nord-coreene, care au fost considerate ameninţătoare pentru stabilitatea internaţională.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri