Jurnalul.ro Ştiri Externe Vicepreşedintele SUA, Mike Pence, a confundat steagul Nicaraguei cu cel al Israelului

Vicepreşedintele SUA, Mike Pence, a confundat steagul Nicaraguei cu cel al Israelului

Vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii, Mike Pence, a confundat vineri noapte steagul Nicaraguei cu cel al Israelului şi l-a afişat în două mesaje de sprijin pentru poporul evreu publicate pe Twitter, transmite sâmbătă EFE. Ulterior, vicepreşedintele american a şters mesajele, dar sâmbătă mai multe ziare locale preluau imaginile publicate pe Twitter cu puţin timp înainte ca Pence să susţină un discurs la Coaliţia Evreiască Republicană (RJC). 

"Sprijinul nostru pentru poporul evreu nu se limitează la frontierele naţiunii noastre", a spus Pence, care a dat asigurări că în mandatul lui "POTUS" (siglă pentru Preşedintele Statelor Unite, în limba engleză - n.r.) "lumea va şti că Statele Unite rămân alături de Israel". 



În continuare, Pence a publicat o etichetă (hashtag) cu sigla RJC şi a adăugat două imagini, una cu steagul SUA şi cealaltă cu steagul statului Nicaragua. Drapelele Israelului şi ale Nicaraguei au oarecare similitudini, ambele fiind compuse din benzi orizontale albastre pe un fond alb. Cu toate acestea, drapelul Nicaraguei are în mijloc stema naţională a ţării, în timp ce steagul Israelului are în centru steaua lui David, unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale iudaismului, scrie Agerpres.

Subiecte în articol: mike pence vicepresedinte sua steag Israel
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri