Victor Eftimiu a fost, de asemenea, unul dintre cei mai jucați dramaturgi interbelici, membru în numeroase comitete și comisii, oficial și în anii comunismului, fost țărănist de frunte, reevaluat postbelic datorită internării, ca antimilitarist, în lagărul de la Târgu Jiu, președinte al PEN-Clubului autohton în anii ’30, director imediat postbelic al teatrelor bucureștene, ultim președinte al Societății Scriitorilor Români înainte de 1948, mason etc. „Albanez descins la opt ani în capitala României, publicist precoce și călător sm capitale occidentale despre care a lăsat consemnări, nu rele, Victor Eftimiu «dă lovitura» în 1911 cu basmul dramatic «Înșir-te mărgărite» (influențat de Edmond Rostand), reprezentat și azi. Succesul îl propulsează ca director al Teatrului Comedia (și, imediat după, soț al frumoasei actrițe - tot albaneze - Agepsina Macri)”, tușa criticul și istoricul literar Paul Cernat în conturul unui portret special închinat Eftimiului.
Omul care a experimentat tot
Facem loc în continuare acestui crochiu: „De la prologuri versificate la ample poeme dramatice, de la feerii la piese istorice, satire sociale și politice, parodii, drame simbolice, mitologice («Meșterul Manole») sau de idei, «drame medievale» în registre grave sau carnavalești («Theocrys», «Don Juan», «Don Quijote, bufonul și moartea»), tragedii (unele - de inspirație antică, precum «Prometeu», «Thebaida», «Atrizii»), comedii de moravuri, piese «cu subiecte de peste hotare», fabule și monologuri dramatice, Victor Eftimiu a experimentat aproape totul. Puține piese trec însă testul timpului (și de răbdarea exegezei). Între ele (alături de «Înșir-te mărgărite») unele «legende românești» precum «Cocoșul negru» și piesa politică «Omul care a văzut moartea»”.
„Romanța celor trei sarmale”
„Notabilă e capacitatea dramaturgului de a strecura parabole morale moderne în țesătura basmului și a narațiunilor mitologice - remarca profesorul Paul Cernat. Nu se mai disting prea multe din ciclopica sa activitate de poet - altminteri, artizan pasabil - în cele mai diferite game și formule, pe teme biografice, sociale, istorice («Lebede sacre», «Noaptea subterană» ș.a.m.d.). Poate doar parodia minulesciană «Romanța celor trei sarmale” să mai suscite interes...”. În continuare: „Memorialistul caustic din «Fum de fantome», «Amintiri și polemici», «Spovedanii» ș.a. merită mai multă atenție. Cele mai atractive - uneori fermecătoare - sunt basmele pentru copii din volumele «Corabia cu pitici» (1919), «Șarpele fermecat» (1922, devenit în 1952 «Păunașul Codrilor»), «Omul de piatră» (1966). De fapt, terenul unde Eftimiu se simte cel mai la el acasă și dă tot ce are mai bun e feeria cu substrat moral și intelectual. Faptul se vede și în proza sa, nuvele sau romane”.
Abundent și inegal
Printre ultimele acuarele marca Paul Cernat: „Romanul polițist-parodic «Kimonoul înstelat» (1932) este totuși o piesă de rezistență, de redescoperit. Altele, cum ar fi seria «romanelor despre teatru» («Tragedia unui comedian», «Principesa Moruzof», «Scadența» etc.), au, în schimb, mai ales o valoare documentară («Două cruci», din 1912, interesează și ca roman despre viața comunităților de români macedoneni). Inegal și abundent, Eftimiu - dramaturgul, prozatorul și «băsnuitorul» modern - ar putea reveni pe turnanta interesului cititorilor, dacă va avea norocul unor filtre exegetice avizate și exigente”.
Destituit de trei ori pentru corupție
Într-o biografie extrem de bine documentată - „Robul succesului. Viața politică a lui Victor Eftimiu sub șase constituții” (Humanitas, 2022), autorul Cristian Preda dezvăluia amănunte spumoase din activitatea albanezului românizat: „La începutul anilor ’60, ca să i se joace piesa «Omul care a văzut moartea», Eftimiu a fost gata să îi facă lui Sică Alexandrescu cadou o pânză a Margaretei Sterian, iar lui Radu Beligan i-a trimis țigări și i-a propus să primească un sfert din ce i-ar fi revenit ca drepturi de autor! În perioada interbelică, el era cel care lua șpagă, cum se zice astăzi. A fost de trei ori director la Național, și tot de trei ori a fost destituit pentru corupție. I s-au imputat mereu cheltuieli nejustificate pentru turneele organizate cu piesele sale, ori pentru costumele plătite unor croitori care o îmbrăcau pe soția lui, actrița Agepsina Macri. Există și un «preț» plătit postum: e vorba despre uitare”.
Singurul „nemuritor” primit în Academie de două ori
Tot în studiul realizat de Cristian Preda erau devoalate informații de-a dreptul senzaționale despre Victor Eftimiu: „«Vasile» l-au botezat securiștii. Dosarul lui de la CNSAS are 23 de volume, care includ peste 13 mii de file. E enorm. Victor Eftimiu a fost în atenția sau sub supravegherea strictă a Securității din 1951 până în 1964. Unul dintre motive a fost acela că frecventa foști peneliști sau penețiști. Altul - legăturile nenumărate cu femei, unele foarte tinere”. Galant, Victoraș! „Faptul că fusese, în perioada interbelică, mason a cântărit și el greu în decizia de a pune pe urmele lui agenți și turnători. Poziția de la Academie nu l-a scutit de urmărire: a devenit membru al acestui for în 1948, cu câteva zile înainte de desființarea instituției. Când s-a înființat cea a regimului de democrație populară, Eftimiu a fost lăsat pe dinafară. S-a dus la Dej și acesta l-a pus înapoi pe listă. E singurul primit de două ori”. Formidabil!
Prietenii politice la cel mai înalt nivel
„Nu era însă în largul lui între academicieni - aprecia Cristian Preda. Între altele, fiindcă deși a fost un autor de mare succes, nu era foarte școlit. Făcuse doar două clase în grecește în Boboștița natală, apoi alte 3-4 la București. E primul academician fără studii superioare. A știut, în schimb, să folosească prieteniile politice sau literare: cu Octavian Goga a fost prieten de prin 1908, Iuliu Maniu i-a fost șef de partid, pe Gheorghe Gheorghiu-Dej l-a cunoscut probabil în lagărul de la Târgu Jiu, unde îi trimisese Antonescu”.
Redactor la fițuici care publicau anunțuri amoroase
Victor Eftimiu nu a fost doar poet, romancier, dramaturg, ci și om de presă. A scris în ziare și reviste, mai întâi cu pseudonime, apoi sub nume propriu, din 1905 în 1972. „A condus publicații dintre cele mai diverse: prin 1932, înainte de a deveni deputat țărănist, a condus «Gazeta noastră ilustrată», un magazin monden; în 1945, după ce s-a despărțit de PNȚ și Maniu, a preluat direcția unui cotidian politic intitulat «Dreptatea nouă», care era oficiosul partidului creat de Anton Alexandrescu ca alternativă la PNȚ”, mai evidenția Cristian Preda în biografia citată anterior. În completare: „Începuturile literare ale lui Victor Eftimiu, alături de Ilarie Chendi și Octavian Chendi, au fost precedate de munca de reporter la mai multe publicații bucureștene sau de redactor la fițuici care publicau anunțuri amoroase. Cinci decenii mai târziu, același autor avea să semneze articole procomuniste în «Informația Bucureștiului» sau în revistele literare ce făceau propagandă pentru partidul unic. Articolele sale ilustrează o parte importantă a presei primelor șase decenii din secolul trecut”.
Debut cu noroc
Mihail Sadoveanu și Victor Eftimiu (ambii masoni de renume) au debutat în teatru în aceeași seară, pe 2 februarie 1911. „Înșir-te mărgărite” era prea scurtă pentru a acoperi o seară întreagă, așa că Pompiliu Eliade, directorul Naționalului, a hotărât să adauge în program și o piesă intitulată „De ziua mamei”, scrisă de un autor care se făcuse deja cunoscut ca povestitor, Sadoveanu. Creația teatrală a acestuia din urmă a fost atât de slabă, încât critica a remarcat imediat debutul necunoscutului, pe atunci, Victor Eftimiu.
50 de ani s-au împlinit pe 27 noiembrie 2022 de la moartea lui Victor Eftimiu
Povestea lui Victor Eftimiu e povestea României trecută prin două războaie mondiale, șase Constituții, patru regi, două republici - populară și socialistă - și un regim totalitar de sorginte sovietică
„M-am săturat de lichele, daţi-mi o canalie!”, Victor Eftimiu
Victor Eftimiu câștiga între 200.000 și 300.000 de lei pe an într-o vreme când kilogramul de carne în România costa 12-13 bănuți.
„Terenul unde Eftimiu se simte cel mai la el acasă și dă tot ce are mai bun e feeria cu substrat moral și intelectual”, Paul Cernat, critic literar