Jurnalul.ro Ştiri Externe Republicanii lui Donald Trump, invinsi de democrati in Alabama

Republicanii lui Donald Trump, invinsi de democrati in Alabama

Candidatul democrat pentru Senat în statul Alabama, Doug Jones, a reuşit să câştige în acest bastion al conservatorilor, învingându-l pe controversatul republican Roy Moore, acuzat de agresiuni sexuale asupra unor minore şi care a fost susţinut de preşedintele SUA, Donald Trump.

 

Democratul Doug Jones l-a învins pe magistratul ultraconservator Roy Moore la finalul unei campanii virulente care a captivat SUA şi care va priva partidul aflat la putere de un prestigios loc în camera superioară a Congresului. Esecul este unul foarte personal pentru preşedintele SUA, care şi-a îndemnat susţinătorii la loialitate în numele continuării programului său de reforme.

Din 1992, niciodată un democrat nu a fost ales senator în acest stat din sudul SUA. Trump l-a susţinut pe Moore în pofida acuzaţiilor care i se aduceau acestuia, în încercarea de a păstra acest fotoliu, pentru a îmbunătăţi şansele adoptării, într-un termen scurt, a marii scăderi de impozite ce este examinată în prezent în Congres.

A fost a noua zi proasta, din punct de vedere electoral, pentru preşedintele american în decurs de o lună: în noiembrie, democraţii au câştigat mai multe alegeri pentru posturi de guvernatori şi alte sedii locale.

La cartierul general al lui Roy Moore, în Montgomery, vestea nu a fost anunţată la microfon, susţinătorii reuniţi la faţa locului asimilând-o în tăcere, pe fondul unei muzici ambientale. Acum, majoritatea senatorială va fi de 51 de locuri din 100, reducând marja de manevre aproape la minim.

Cu toate acestea, pentru Partidul Republican, înfrângerea candidatului lor este, în mod paradoxal, şi o uşurare, deoarece nu îl mai obligă să gestioneze cazul Moore. Şeful Senatului, Mitch McConnell, avertizase că daca va castiga, Roy Moore va face imediat obiectul unei anchete a Comisiei de etică din camera superioară a Congresului, anchetă ce ar fi riscat să divizeze partidul, mai ales dacă această comisie ar fi recomandat excluderea lui.

Cu excepţia notabilă a lui Donald Trump, majoritatea parlamentarilor republicani au tăiat punţile de legătură cu Moore după publicarea mărturiilor femeilor, pentru a evita murdărirea imaginii lor prin asociere.

Fără îndoială, democraţii ar fi folosit prezenţa lui Roy Moore în Senat ca pe o armă electorală în 2018, an în timpul căruia alegeri legislative ar urma să reînnoiască întreaga Cameră a Reprezentanţilor şi o treime din Senat.

Fost judecător la Curtea Supremă a statului, Moore, care are în prezent 70 de ani, a fost acuzat de mai multe femei că le-a hărţuit pe când ele erau adolescente iar el avea în jur de 30 de ani, una dintre ele afirmând că Moore a încercat să iniţieze un contact sexual când ea avea doar 14 ani. Roy Moore a negat toate aceste acuzaţii.

Doug Jones, în vârstă de 63 de ani, fost procuror, prezentându-se drept "vocea raţiunii", a încercat în ultima săptămână de campanie să-şi asigure susţinerea afro-americanilor, consideraţi electoratul de bază al Partidului Democrat din Alabama, şi să-şi "toace" rivalul republican în clipuri electorale televizate. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri