Jurnalul.ro Sport Fotbal international Victorie CLARĂ pentru Arsenal și calificare în finala Europa League

Victorie CLARĂ pentru Arsenal și calificare în finala Europa League

Echipa engleză Arsenal s-a calificat, joi seara, în finala Europa League la fotbal, după ce a învins formaţia spaniolă Valencia CF cu scorul de 4-2 (1-1), în deplasare, în manşa secundă a semifinalelor.

''Tunarii'' câştigaseră şi meciul tur, cu scorul de 3-1, şi vor juca finala, pe 29 mai, la Baku.

Gabonezul Pierre-Emerick Aubameyang, autorul unui hat-trick (17, 69, 88), şi francezul Alexandre Lacazette (50) au marcat pentru londonezi. Kevin Gameiro, care a împlinit 32 de ani în ziua meciului, a înscris ambele goluri ale ''liliecilor'' (11, 58).

Arsenal a câştigat în 1970 Cupa UEFA, competiţie căreia i-a succedat Europa League, iar în 2000 a pierdut finala în faţa echipei Galatasaray.

În finala de la Baku, Arsenal o va înfrunta pe Chelsea.

Valencia CF - Arsenal 2-4 (1-1)
Au marcat: Kevin Gameiro (11, 58), respectiv Pierre-Emerick Aubameyang (17, 69, 88), Alexandre Lacazette (50).
Valencia, Stadion Mestalla
Europa League - semifinale (retur)
În tur: 1-3.

Au evoluat echipele:
Valencia: Neto - Cristiano Piccini (Carlos Soler, 56), Ezequiel Garay, Gabriel, José Gaya - Daniel Wass, Daniel Parejo (căpitan), Francis Coquelin, Goncalo Guedes (Santi Mina, 71) - Rodrigo (Ferran Torres, 71), Kevin Gameiro. Antrenor: Marcelino Garcia.
Rezerve neutilizate: Jaume Domenech - Facundo Roncaglia, Mouctar Diakhaby, Lato.
Arsenal: Petr Cech - Nacho Monreal, Sokratis Papastathopoulos, Laurent Koscielny (căpitan) - Ainsley Maitland-Niles, Granit Xhaka, Lucas Torreira (Matteo Guendouzi, 80), Sead Kolasinac (Shkodran Mustafi, 71) - Mesut Oezil (Henrih Mhitarian, 62) - Alexandre Lacazette, Pierre-Emerick Aubameyang. Antrenor: Unai Emery.
Rezerve neutilizate: Bernd Leno - Mohamed Elneny, Alex Iwobi, Eddie Nketiah.

Arbitru: Danny Makkelie; arbitri asistenţi: Mario Diks, Hessel Steegstra; arbitri adiţionali: Dennis Higler, Jochem Kamphuis (toţi din Olanda); al patrulea oficial: Serghei Karasev (Rusia)
Cartonaşe galbene: Garay (38), Gaya (43), Oezil (63).
AGERPRES

Subiecte în articol: Europa League
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri