Ordonanţa de urgenţă privind implementarea certificatului verde urmează să fie aprobată în şedinţa de Guvern de marţi, aceasta având toate avizele necesare, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, într-o conferinţă de presă.
Ministrul a mai spus că valabilitatea certificatului verde va fi în funcţie de situaţia fiecărei persoane - dacă aceasta a făcut un test, a trecut prin boală sau a fost vaccinată.
"Este în funcţie de situaţia în care ne aflăm. De exemplu, pentru o persoană testată valabilitatea certificatului este de 24 de ore dacă vorbim de un test antigen rapid şi respectiv de 72 de ore dacă vorbim de un test PCR. Dacă este vorba de situaţia în care persoana a trecut prin boală, valabilitatea este de 180 de zile de la data primului test COVID pozitiv înregistrat în CORONAFORMS. Dacă vorbim de vaccinare - valabilitatea este până în luna iunie 2022 pentru o persoană vaccinată cu schemă completă",a explicat Mihăilă.