Jurnalul.ro Ştiri Locale VIDEO - La Izvoarele pământul a luat-o la vale. ISU monitorizează evoluția alunecării de teren

VIDEO - La Izvoarele pământul a luat-o la vale. ISU monitorizează evoluția alunecării de teren

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Galaţi şi autorităţile locale monitorizează vineri alunecarea de teren produsă în vecinătatea satului Izvoarele din judeţul Galaţi şi care a avansat în ultimele ore cu peste o jumătate de metru. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, alunecarea de teren, care se întinde deja pe 200 de metri, a fost favorizată de ploile din ultima perioadă care au dislocat solul din loess din zonă. Pe versantul dealului cu alunecarea de teren se află şi o conductă magistrală de gaze naturale aparţinând Transgaz, care ia în calcul chiar oprirea fluxului şi transferul pe o altă conductă. 

'Au fost precipitaţiile, iar solul, fiind de loess, a favorizat alunecarea. Aceasta a avansat cu circa 60 de centimetri în ultimele ore. Se monitorizează în continuare acest fenomen. Sunt şi echipe ale ANIF şi Transgaz în zonă. Cei de la Transgaz iau în calcul să oprească gazul dacă apar probleme la conducta lor din zonă. Sunt pregătiţi să intervină în orice moment", a spus Chiriţă. 

Primarul comunei Slobozia Conachi de care aparţine satul Izvoarele, Emil Dragomir, a declarat că deocamdată casele localnicilor nu sunt puse în pericol. A fost evacuată o stână cu 250 de oi şi trei ciobani, aflată chiar în zona alunecării de teren. 

'Oamenii sunt un pic speriaţi, dar cea mai apropiată casă este cam la 230 de metri distanţă. Nu sunt în pericol casele. Totuşi, echipe ale Transgaz urmăresc să vadă evoluţia fenomenului pentru că au acea conductă în zonă. Am înţeles că dacă va fi în pericol, au posibilitatea să oprească gazul şi să-l transfere pe o altă conductă', a spus Dragomir. 

Localitatea Ivoarele este cunoscută ca fiind situată într-o zonă seismică deosebită, în anul 2013 fiind înregistrate de la finele lunii septembrie şi până în noiembrie nu mai puţin de 437 de seisme, de diferite intensităţi, unele însoţite şi de zgomote puternice. Alte 30 de cutremure, cu intensitatea maximă de 2,4 grade pe scara Richter, s-au înregistrat în septembrie şi octombrie 2014, iar la sfârşitul lunii octombrie 2015 s-au semnalat patru cutremure într-o singură zi. După mai multe măsurători ale specialiştilor de la INFP, aceştia au precizat că seismele sunt de natură tectonică şi nu au legătură cu exploatările petroliere din zonă, pe seama cărora localnicii pun şi acum producerea seismelor, dar şi alunecările de teren. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri