Jurnalul.ro Ştiri Externe Vilele lui Beyonce, Paris Hilton şi Jennifer Aniston, amenintate de incendiul din California

Vilele lui Beyonce, Paris Hilton şi Jennifer Aniston, amenintate de incendiul din California

Un incendiu uriaş continuă să devasteze partea de nord a comitatului Los Angeles din California. Principalul focar de incendiu, denumit "Thomas", a ars aproape 95.000 de hectare de vegetaţie în regiunile Ventura şi Santa Barbara. Ordine de evacuare au fost emise şi pentru oraşele Beverly Hills şi Bel Air, unde multe vedete au reşedinţe de lux.

 

Potrivit Departamentului de Incendii şi Protecţie Forestieră din California, mai multe reşedinţe situate în orăşelul exclusivist Beverly Hills sunt ameninţate de flăcări. A fost necesară evacuarea vilelor unor vedete ca Paris Hilton, Beyonce sau Jennifer Aniston după ce suprafaţa de vegetaţie arsă s-a triplat în ultimele 24 de ore, scrie agerpres.

Beverly Hills este amplasat într-o regiune de dealuri împădurite şi este cunoscut pentru casele sale elegante şi grădini frumoase şi bulevardele cu spaţii verzi îngrijite şi palmieri. Rodeo Drive este una din străzile cu cele mai scumpe buticuri din lume. În apropierea oraşului se află studiourile cinematografice de la Hollywood unde au fost turnat filme ca "Beverly Hills Cop" (1984), "Pretty Woman" (1990) sau celebrul serial "Beverly Hills, 90210" (1990-2000).

În această zonă a oraşului se află şi alte reşedinţe de celebrităţi precum cea a omului de afaceri Elon Musk, a familiei Kardashian sau a actriţei Gwyneth Paltrow. Câteva dintre aceste personalităţi publice au împărtăşit pe reţelele de socializare poze, în care prezintă evacuarea caselor lor şi situaţia în care se află acest mic oraş din comitatul Los Angeles.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri