Polițiștii italieni au reușit să-l captureze, pe 8 octombrie, pe violatorul în serie care a băgat groaza în femeile din Roma. Bărbatul se numește Cristi Popa este cetățean român, în vârstă de 25 de ani, din Constanța.
Modul de operare al individului era mereu același aproape ca un ritual. Îşi bătea victimele în mod sălbatic, le lega de mâini şi apoi le viola. Ulterior le lega şi de picioare pentru a nu putea pleca pentru a cere ajutor. Astfel, victimele erau găsite pe sub poduri sau în parcuri, goale.
Potrivit ilgiornale.it, anchetatorii au descoperit că, între 20 septembrie și 5 octombrie, individul a violat trei prostituate în zona Salaria din Roma, dar agenții consideră că ar fi abuzat sexual şi alte femei.
Dinamica atacurilor se potriveşte şi cu un viol înregistrat pe 18 septembrie, în parcul Villa Borghese, fiind vorba despre o femeie fără adăpost, în vârstă de 56 de ani, de naţionalitate germană. Aceasta a fost descoperită goală, legată, în stare de şoc. Pentru moment nu există dovezi care să-l inculpe pe constănţean şi în această speţă, însă anchetatorii nu exclud această variantă.
Sursa: replicaonline.ro