Piaţa asigurărilor din România a rămas cantonată de ani de zile în vânzarea asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto, deşi ofertele asigurătorilor s-au diversificat permanent. În condiţiile în care 55% din piaţa asigurărilor este reprezentată de poliţele de sigurare obligatorie de răspundere civilă auto (RCA), asigurătorii au speculat această portiţă. Rezultatul a fost că tarifele au explodat, speculându-se şi indolenţa Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Despre toate acestea, dar şi despre viitorul pieţei asigurărilor în interviul de mai jos realizat cu Viorel Vasile, preşedintele Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare
JN: De ce a fost nevoie de înfiinţarea Patronatului Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare ?
Viorel Vasile: Noul patronat vrea să reprezinte oamenii de afaceri. Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR) nu este competitorul nostru, ei fiind o asociaţie profesională ce reuneşte brokeri, agenţi de brokeraj, constatatori de daune etc. Noi reprezentăm strict interesele patronii firmelor de brokeraj şi, în acest moment, patronatul reprezintă 25% din piaţa de brokeraj în asigurări.
JN: Cum aţi caracteriza, la modul general, piaţa de asigurări din România?
V.V: Este o piaţă preponderent RCA pentru că 55% din vânzări sunt asigurate de asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA). Asta este rău pentru că poliţa RCA este una obligatorie Noi spunem că ea se cumpără, nu se vinde pentru că nu trebuie să faci prea mare efort. Asta înseamnă că şi nivelul de profesionalism al pieţei este unul destul de scăzut. Tocmai de aceea în patronat vrem să avem membrii care nu se ocupă preponderent cu vânzarea de poliţe RCA pentru a putea negocia cu asigurătorii în baza volumului de poliţe non RCA intermediate.
JN: Piaţa asigurărilor a fost marcată anul trecut trecut de scandalul tarifelor RCA. Plafonarea tarifelor RCA a fost o soluţie bună? Ce efecte a avut ?
V.V: Având în vedere că suntem singura ţară din Uniunea Europeană unde s-au plafonat tarifele, este clar că nu este o soluţie optimă. S-a ajuns aici pentru că începând cu anul 2014 piaţa nu a fost supravegheată corespunzător, permiţând asigurătorilor care vând poliţe RCA creşteri şi de 300% a tarifelor pe anumite categorii şi de 80% pe total piaţă.
JN: Ce se va întâmpla pe piaţă după data de 19 mai când va expira termenul pentru plafonarea tarifelor la poliţele RCA ?
V.V: După eliminarea plafonării, asigurătorii vor reveni la calculul individual al plăţilor. Este puţin probabil să nu ne întoarcem la tarifele de dinaintea plafonării. Singura soluţie într-o economie de piaţă pentru contracararea acestei situaţii este apariţia concurenţei. Prin eliminarea societăţilor Astra şi Carpatica, circa 50% din businessul RCA a rămas neocupat pe piaţă. În aceste condiţii este clar că avem nevoie de noi jucători care să preia din business şi soluţii există, dar să vedem cât de repede vor fi puse în practică.
Intră pe piaţă noi companii
JN: Ce jucători noi aveţi în vedere?
VV: În acest moment sunt mai multe societăți de asigurări care se pregătesc să intre pe piaţa românească după eliminarea plafonării. Vorbim despre societăţile GRAWE România (GRAWE este firma casei regale austriece), grupul german ERGO şi Dalbogg din Bulgaria care au depus deja dosarele de autorizare la ASF. De asemenea, va intra şi EximAsig care va fi autorizată să intre pe piaţa RCA odată cu apariţia noii legi a asigurărilor RCA.
JN: În ultimii ani piaţa a fost marcată de câteva falimente. Să ne mai aşteptăm şi anul acesta la situaţii asemănătoare?
V.V: Nu. Din câte ştiu eu singura problemă este la CITY Insurance, dar are ofertă de cumpărare de la un fond de investiţii din Germania, BLH AG, ofertă care este agreată deja şi de către ASF. S-a făcut şi un audit la societate, el fiind realizat de Deloitte.
JN: Piaţa asigurărilor obligatorii pentru locuinţe nu funcţionează. De ce?
V.V: Deşi este tot o poliţă obligatorie, ea acoperă doar circa 20% din totalul locuinţelor. În primul rând nu funcţionează pentru că, deşi este obligatorie, nu este nimeni penalizat dacă nu o are. Pe de altă parte, poliţa este prost concepută pentru că are doar trei riscuri: cutremur, inundaţii şi alunecări de teren. Sunt zone unde nu există riscurile acestea. La un bloc, de exemplu, poliţa nu acoperă „ inundaţia de conductă” ( când se sparg ţevile-n.red) şi atunci despre ce inundaţii vorbim. În regiunile unde riscul seismic este mic, cum ar fi Banatul, de ce şi-ar face oamenii o asfel de asigurare? Lăsăm la o parte faptul că şi suma asigurată, care este de 20.000 de euro, este mult prea mică. Trebuie spus că suntem singura ţară din UE care am impus o astfel de poliţă.
JN: Ce ar trebui făcut atunci?
V.V: O soluţei ar fi ca fiecare asigurător să fie lăsat să-şi facă propria poliţă în funcţie de riscurile zonei căreia i se adresează şi să plătească o taxă la o anumită autoritate. Că se numeşte PAID sau altfel, are mai puţină importanţă.
JN: Din punctul de vedere al firmelor de brokeraj se impun schimbări la ASF?
V.V: Ideea de a uni toate cele trei entităţi, asigurări, piaţa de capital şi pensiile sub o singură umbrelă nu a fost o idee bună. Patronatul Brokerilor din România în Asigurări şi Reasigurări susţine revenirea la o entitate separată care să supravegheze piaţa asigurărilor. Solicităm ca cei cinci membri care vor fi în boardul viitoare entităţi, în cazul în care se păstrează modelul care a funcţionat la CSA, să aibă experienţă în piaţa asigurărilor. Nici unul dintre actualii membri ai Consiliului de Supreveghere al ASF nu are experienţă în piaţa asigurărilor.
J.N: Legislaţia în materie ar trebui îmbunătăţită?
V.V: Nu cred că avem o problemă cu legislaţia. Problema noastră este că modificăm prea des legislaţia. De exemplu, Norma RCA a fost modificată în 2014, iar în decembrie 2016 s-a revenit la marea majoritate a prevederilor schimbat în urmă cu doi ani.
Patronatul Brokerilor din România în Asigurări şi Reasigurări susţine revenirea la o entitate separată care să supravegheze piaţa asigurărilor. Solicităm ca cei cinci membri care vor fi în boardul viitoare entităţi, în cazul în care se păstrează modelul care a funcţionat la CSA, să aibă experienţă în piaţa asigurărilor, Viorel Vasile, preşedintele PRB